Un bărbat în vârstă de 33 de ani din Vâlcea s-a ales cu dosar penal. Acesta a fost depistat de polițiștii din Alba Iulia în timp ce conducea o autoutilitară ce avea autorizația provizorie de circulație expirată.

Publicitate

Potrivit IPJ Alba, la data de 7 martie a.c., în jurul orei 00.10, poliţiştii de ordine publică din cadrul Poliţiei Municipiului Alba Iulia au oprit, pentru control, o autoutilitară ce era condusă de un bărbat de 33 de ani din judeţul Vâlcea.

În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au constatat că autorizaţia provizorie de circulaţie a autoturismului era expirată, motiv pentru care, faţă de conducătorul auto a fost întocmit dosar penal în care este cercetat sub aspectul comiterii infracţiunii de conducerea, pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat.

Publicitate