Actualitate
Bărbat din Valea Lungă, cu dosar penal. A fost prins, cu alcoolemie de 0,50, la volanul unui autoturism
Un bărbat în vârstă de 47 de ani din comuna Valea Lungă s-a ales cu dosar penal după ce a fost prins de polițiști, în timp ce conducea un autoturism, cu 0,50 mg/l alcool „la bord”.
Potrivit IPJ Alba, la data de 4 decembrie 2018, în jurul orei 22.00, poliţiştii Postului de Poliţie Bucerdea Grânoasă, în timp ce acţionau în patrulă mixtă cu jandarmii din cadrul I.J.J. Alba – Secția Blaj, pe raza comunei Valea Lungă, au oprit, pentru control, un autoturism condus de un bărbat de 47 de ani, din comuna Valea Lungă.
În urma testării conducătorului auto cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 0.50 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Faţă de conducătorul auto, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere sub influenţa alcoolului.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News