Connect with us
Publicitate

EVENIMENT

Bărbat din Zlatna reținut după ce i-a tăiat cauciucurile mașinii fostei soții. S-a ales cu dosar penal pentru distrugere

Publicat

Un bărbat din Zlatna a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore și este cercetat pentru distrugere, instigare la distrugere și amenințare. Acesta și-ar fi amenințat fosta soție și i-ar fi tăiat cauciucurile mașinii. De asemenea, bărbatul ar fi instigat un tânăr din Zlatna să facă același lucru. 

Potrivit IPJ Alba, la data de 31 martie 2021, polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției Municipiului Alba Iulia au identificat un bărbat de 33 de ani, din Zlatna, ca persoană bănuită de săvârșirea unor infracțiuni de amenințare, distrugere și instigare la distrugere precum și pe un bărbat de 30 de ani, din Zlatna, care este bănit de distrugere.

Din cercetări a rezultat că în noaptea de 09/10 decembrie 2020, pe fondul unor neînțelegeri cu fosta sa soție, bărbatul i-ar fi înțepat anvelopele autoturismului care se afla într-o parcare din Alba Iulia.

Ulterior, bărbatul l-ar fi determinat pe un cunoscut, un tânăr de 30 de ani, din Zlatna, să facă același lucru, iar în noaptea de 21/22 martie acesta din urmă ar fi distrus, prin înțepare, toate cele 4 anvelope ale autoturismului femeii.

Totodată, în sarcina bărbatului s-au reținut că, în cursul lunilor februarie și martie 2021, cu ocazia unor convorbiri telefonice avute cu fosta sa soție, ar fi amenințat-o.

Ieri, 31 martie, polițiștii de investigații criminale, sprijiniți de polițiștii Serviciului pentru Acțiuni Speciale au efectuat percheziții la domiciliile celor doi bărbați.

Față de bărbatul de 33 de ani, a fost luată măsura reținerii, pentru 24 de ore, urmând ca în cursul zilei de azi, 1 aprilie, să fie prezentat în fața magistraților din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, pentru dispunerea măsurilor legale.

Față de tânărul de 30 de ani, cercetările sunt continuate pentru distrugere.

Foto: arhivă Alba24, rol ilustrativ.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax