Connect with us

Uncategorized

Bărbat jefuit în autogara din Sebeş şi ameninţat să nu încerce să-şi recupereze banii

Publicat

Un cetăţean a reclamat la poliţie, miercuri, că a fost victima unui furt în autogara din Sebeş. I-a fost sustrasă o bancnotă de 50 de euro, iar ulterior a fost abordat de un bărbat, care „l-a sfătuit” să nu încerce să-şi recupereze banii, pentru că ar putea avea de suferit.

Bărbatul păgubit a sunat la 112, miercuri, la ora 10.00, a anunţat furtul, iar jandarmii din Alba l-au identificat pe principalul suspect. Este vorba de Marcel B. (46 de ani), din Sebeş, care a returnat banii, în prezenţa oamenilor legii. Acesta a motivat că nu i-a furat suma respectivă, ci „a vrut doar să vadă cum arată de aproape o bancnotă de 50 de euro”. Acum bărbatul va fi cercetat penal, fiind susceptibil de săvârşirea infracţiunii de furt.

Jandarmii l-au depistat şi pe cel care l-a „atenţionat” pe păgubit să nu încerce să-şi recupereze suma furată. Dumitru C. (43 de ani), din Sebeş este cercetat şi el pentru ameninţare.

Foto: arhivă

Ofelia Stînan are 20 de ani de experiență în presa locală și regională. A absolvit Facultatea de Ştiințe Politice și Administrative, secția Jurnalism. A intrat în echipa Alba24 din anul 2010. vezi mai mult ...

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement