Eveniment
Bărbat tăiat cu sabia pe strada Craivei din Alba Iulia. Agresorul îşi va petrece următoarele 29 de zile după gratii
Un albaiulian de 26 de ani s-a ales cu mai multe răni la brațul stâng, după ce a fost lovit cu o sabie de un bărbat de 41 de ani, din Alba Iulia. Scandalul provocat de cei doi bărbați s-a petrecut marți seara, în jurul orei 21.00, pe strada Craivei. Pentru a-i putea potoli pe cei doi scandalagii, a fost nevoie de intervenția unui echipaj de jandarmi.
Victima a fost transportată la Spitalul Judeţean de Urgenţă Alba, unde a rămas internată pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Poliţia municipiului Alba Iulia a luat măsura reţinerii pentru o perioadă de 24 de ore, faţă de agresor, sub aspectul comiterii infracţiunii de „ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice”, urmând ca încadrarea juridică a faptei cu privire la agresiunea comisă să fie făcută în funcţie de concluziile medico-legale. Acesta va fi prezentat în cursul zilei de miercuri, Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, cu propunere de arestare preventivă. Parchetul şi-a declinat competenţa în favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba, considerând cǎ fapta întruneşte elementele constitutive şi ale infracţiunii de tentativǎ la omor calificat, faptǎ prevăzută de art.20 raportat la art. 174, 175 lit. i Cod Penal.
Pe numele agresorului a fost emis mandat de arestare preventivă iar acesta îşi va petrece următoarele 29 de zile după gratii. Bărbatul a fost depus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba.
Simona BUCUR
Flavia NICOLAE
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News