Connect with us

Eveniment

Bărbat urmărit internațional, prins de către polițiști în localitatea Cut. Este condamnat la 8 ani de închisoare pentru furt

Publicat

Un bărbat de 29 de ani, care figura urmărit internațional după ce a fost condamnat de autoritățile din Grecia la 8 ani de închisoare pentru furt calificat, a fost prins de polițiști în localitatea Cut din Alba. 

Potrivit IPJ Sibiu, la data de 21 iulie a.c., în jurul orei 21:00, în localitatea Cut, din județul Alba, polițiștii din cadrul Servciului de Investigații Criminale, împreună cu cei din cadrul Poliției Orașului Miercurea Sibiului, cu sprijinul polițiștilor de la Secția de Poliție Rurală Sebeș, au depistat un bărbat în vârstă de 29 de ani, care figura urmărit internațional.

În fapt, pe numele cetățeanului, autoritățile judiciare din Grecia au emis un mandat european de arestare, ca urmare a săvârşirii infracţiunii de furt calificat, în formă agravantă și continuată, fiind condamnat la o pedeapsă de 8 ani de închisoare cu executare.

Astfel, bărbatul a fost prezentat procurorului din cadrul Parchetului de pe Lângă Curtea de Apel Alba Iulia, care a dispus reținerea acestuia pentru 24 de ore, fiind încarcerat în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Sibiu.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.