Bărbaţi din Cugir și Aiud, cu dosare penale. Au fost prinși conducând fără permis sau maşini neînmatriculate
Potrivit IPJ Alba, la data de 19 martie, în jurul orei 9.50, polițiștii din Cugir l-au depistat pe C.I., de 48 de ani, din Cugir, în timp ce conducea un autoturism, pe strada Principală din localitatea Vinerea, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.
Față de C.I., cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere fără permis.
La data de 18 martie, în jurul orei 12.30, pe strada Clujului din Teiuș, polițiștii rutieri au oprit, pentru control, un autoturism condus de C.O., de 29 de ani, din Aiud.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că autoturismul era radiat din circulație din luna martie 2014, motiv pentru care, față de conducătorul auto, au întocmit dosar penal în care este cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui autovehicul neînmatriculat.
Urmariti Alba24.ro si pe Google News
Anunturi Alba24
Publica un anunt gratuitSTIREA TA — trimite foto/video la Alba24







Comentarii (0)