Actualitate
Bărbați din Vințu de Jos și Cugir, cu dosare penale. Au condus băuți și fără permis, pe drumuri publice
Doi bărbați, din Vințu de Jos și Cugir, s-a ales cu dosare penale pentru cumul de infracțiuni rutiere. Aceștia au fost opriți în trafic, iar polițiștii au descoperit că se aflau la volanul unor autoturisme, fără a deține permise și aflați sub influența alcoolului. Mai mult, una dintre mașini avea numere false.
Potrivit IPJ Alba, joi, în jurul orei 21.30, polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Vințu de Jos l-au depistat pe un bărbat de 46 de ani, din comuna Vințu de Jos, în timp ce conducea un autoturism fiind sub influența băuturilor alcoolice.
În urma testării conducătorului auto cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 0,62 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemie. Totodată, polițiștii au constatat că bărbatul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.
Față de conducătorul auto, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere sub influența alcoolului și conducere fără permis.
Tot joi, în jurul orei 20.40, polițiștii din Cugir l-au depistat pe un bărbat de 40 de ani, din Cugir, în timp ce conducea un autoturism, fiind sub influența băuturilor alcoolice.
În urma testării conducătorului auto cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 0,51 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că bărbatul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule, iar plăcuțele de înmatriculare aplicate pe autoturismul condus de el, aparțin unui alt autoturism.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News