Eveniment
Bărbatul care a vândut unui medic din Roşia Montană un bolovan din aur fals cu 290.000 de lei rămâne în arest. Vezi cine ar putea fi victima
Curtea de Apel Alba Iulia a avut pe rol, vineri, judecarea recursului formulat de Dorel Vîrciu, bărbatul din Zlatna arestat preventiv pentru înşelăciune, după ce a vândut unui om din Roşia Montană o piatră din aur fals, în schimbul sumei de 290.000 lei. În sala de judecată a fost dezvăluită şi identitatea persoanei care s-a lăsat înşelată de Vîrciu.
Martorul cheie în acest dosar ar fi medicul Nicolae Bara, originar din Roşia Montană şi cel care a depus plângere la Poliţie în acest caz. Medicul ar fi cel care a plătit 290.000 de lei pentru un bolovan din aur fals fără să îşi dea seama că ar putea fi fraierit. Menţionăm că, potrivit unor surse din Roşia Montană, tatăl medicului Nicolae Bara ar fi vândut recent 30 de parcele de pământ în zona numită Valea Nanului, unde un metru pătrat de pământ poate ajunge şi la suma de 20 de euro.
Stomatologul Nicolae Bara neagă că el ar putea fi victima în acest dosar
Contactat telefonic, medicul Nicolae Bara, cel care deţine o clinică stomatologică în Alba Iulia şi care se potriveşte atât din punct de vedere al numelului cât şi a profesiei cu cel menţionat în sala de judecată, a declarat că nu este el cel implicat în acest dosar. „Este doar o coincidenţă de nume, eu sunt plecat la un congres în Austria de o săptămână şi am fost întrebat şi de cunoştinţe despre acest dosar. Mai este şi alt medic în Roşia Montană cu acest nume. Nu am fost citat la proces şi nici pe departe nu sunt eu victima”, a declarat, pentru Alba24, stomatologul Nicolae Bara.
Reamintim că, potrivit oamenilor legii, Dorel Vîrciu (47 de ani), cu antecedente penale, dăduse sfară în ţară că are de vânzare două pepite de aur şi s-a întâlnit cu un potenţial cumpărător al acestora, în oraşul Abrud. Amatorul de aur era un medic, de 30 de ani, din Roşia Montană. Prezentându-se cu numele Marius, infractorul i-a spus că pepitele de aur cântăresc împreună aproximativ trei kilograme şi jumătate şi le dă contra sumei de 290.000 de lei. Cei doi au bătut palma şi au stabilit să se întâlnească pe raza comunei Buceş (Hunedoara), pentru a realiza tranzacţia.
Ajunşi în Buceş, medicul veterinar i-a dat lui Dorel Vîrciu toţi banii ceruţi şi a primit în schimb două cutii de plastic sigilate cu bandă adezivă, pe care le-a verificat doar ulterior. Atunci a găsit doar pietre obişnuite, fără valoare. Dându-şi seama că a fost înşelat, medicul a depus plângere la Poliţia Brad, iar oamenii legii lau identificat.
„Poliţiştii hunedoreni, împreună cu cei din Zlatna au făcut o percheziţie în locuinţa lui Vîrciu, de unde au fost ridicate probe şi a fost recuperată o sumă de 20.000 de lei – din totalul de 290.000 de lei, pe care păgubitul i-a plătit pentru cele două bucăţi de rocă”, a declarat Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Hunedoara.
Curtea de Apel Alba Iulia a respins recursul formulat de Dorel Vîrciu, aşa că acesta va rămâne în continuare în arest preventiv.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News
jean
sâmbătă, 03.12.2011 at 08:59
măi măi ! ! şi se plîng „”domnii”” doctori că n-au bani ! ! la spitalul din Alba şpaga e de 10 000 lei PE ZI ! acuma fac şi eu ca şi Băse…dece nu pleacă „”dincolo”” dacă aici n-au salarii””decente””…ha…???
Mihai
sâmbătă, 03.12.2011 at 10:22
Ma intreb de cate ori au fost vandute bucati de roca care nu erau false. S-a demonstrat in vara ca poate sa intre oricine in exploatarea vhece, cand un tanar si-a pierdut viata acolo…. oare statul nu vrea sa castige el decat altii? si sa opreasca o alta tragedie ?