Connect with us
Publicitate

Actualitate

Bărbatul de 78 de ani din Cicău, dat dispărut din ianuarie, a fost găsit mort pe malul unui pârâu din judeţul Cluj. Cadavrul se afla în stare de putrefacţie

Publicat

Bărbatul de 78 de ani dat dispărut în 9 ianuarie de la domiciliul din localitatea Cicău, comuna Miraslău a fost găsit mort, marţi, după patru luni, pe malul unui pârâu din localitatea Podeni, judeţul Cluj. La data dispariţiei sale, a fost organizată o acţiune de amploare pentru căutarea sa, la care au participat echipe de poliţişti, salvamontişti, jandarmi şi reprezentanţi ISU Alba.

Poliţiştii Secţiei nr. 3 Poliţie Rurală Aiud au fost sesizaţi în 10 ianuarie, cu privire la faptul că, în seara precedentă, în jurul orei 21.30, Călin Petru, de 78 de ani, din localitatea Cicău, comuna Miraslău, a plecat de la domiciliu şi nu s-a mai întors.

Imediat după sesizare au fost demarate activităţile de căutare a vârstnicului şi a fost dat în urmărire la nivel naţional, însă nu a fost găsit timp de patru luni.

Marţi, 13 mai, pe malul unui pârâu din satul Podeni, comuna Moldoveneşti, a fost găsit cadavrul în putrefacţie al unui bărbat, iar din primele date, este vorba despre persoana dată dispărută în ianuarie din Cicău. Poliţiştii vor confirma cu exactitate identitatea victimei doar după ce primesc rezultatele de la IML Cluj.

În acest caz a fost demarată o anchetă pentru stabilirea condiţiilor în care a survenit decesul.

foto: arhivă

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate