Actualitate
Bărbat ARESTAT la Aiud, după ce a provocat scandal într-un local public în care avea interdicție să intre
Bărbatul care a provocat scandal într-un local din Aiud, în condițiile în care avea interdicție să intre în locații în care se consuma alcool, a fost arestat. Acesta și-ar fi bătut prietena în localul respectiv și se afla și sub influența alcoolului. Mai mult decât atât, potrivit Poliției, ar fi încercat să influențeze martori, după incident.
Potrivit IPJ Alba, luni, polițiștii din Aiud au pus în executare un mandat de arestare preventivă, emis de Judecătoria Aiud, pe numele unui bărbat de 34 de ani, din municipiu. Bărbatul a încălcat condițiile controlului judiciar emis de magistrați, care prevedea interdicția de a frecventa localuri publice în care se consumă alcool.
Acesta este cercetat și pentru tulburarea ordinii și liniștii publice, ultraj contra bunelor moravuri și influențarea declarațiilor, după ce, în noaptea de 21/22 ianuarie, ar fi provocat un scandal într-un local public din Aiud.
Ulterior ar fi încercat să influențeze persoanele prezente, pentru a da declarații favorabile lui.
În noaptea respectivă, aflat sub influența băuturilor alcoolice, ar fi intrat în localul public unde s-ar fi manifestat violent, ar fi spart mai multe sticle, și-ar fi agresat prietena și ar fi adresat amenințări unui angajat al localului.
Atât prietena bărbatului, cât și angajatul societății au refuzat să depună plângere pentru lovire și amenințare.
Întrucât bărbatul se afla sub măsura controlului judiciar, cu interdicția de a se deplasa în localuri în care se consumă băuturi alcoolice, polițiștii au sesizat instanța de judecată cu privire la încălcarea condițiilor controlului judiciar.
Pe numele său a fost întocmit un nou dosar penal, pentru tulburarea ordinii și liniștii publice.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News