Actualitate
Bărbatul din Miraslău, prins „rupt” de beat la volan, va fi cercetat în stare de arest preventiv. Avea o alcoolemie de 2,50 alcool pur în sânge

La data de 01 august, S.I.V., de 40 de ani, din comuna Miraslău, reţinut ce poliţişti pentru conducere sub influenţa alcoolului şi conducere fără permis, a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Aiud.
Parchetul l-a prezentat judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Aiud, care a dispus cercetarea sa în stare de arest preventiv, pe numele său fiind emis un mandat pentru o perioadă de 30 de zile.
Informaţii de backgroud:
La data de 31 iulie a.c., poliţiştii Secţiei 3 Poliţie Rurală Aiud au luat măsura reţinerii, pentru o perioadă de 24 de ore, faţă de S.I.V., de 40 de ani, din comuna Miraslău, care este cercetat pentru conducere fără permis şi conducere sub influenţa alcoolului.
Acesta a fost depistat, în data de 29 iulie, în jurul orelor 23,40, în timp ce conducea un autoturism, pe raza comunei, fiind sub influenţa alcoolului şi fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.
Potrivit rezultatelor medico-legale, bărbatul a avut o alcoolemie de 2,50 g/l alcool pur în sânge, la prima probă şi 2,35 g/l alcool pur în sânge,la a 2-a probă.

De asemenea, în urma verificărilor efectuate, poliţiştii au constata că bărbatul mai este cercetat într-un dosar penal, pentru conducere sub influenţa alcoolului şi conducere fără permis, infracțiuni constatate de polițiștii de ordine publică din municipiul Aiud, la data de 18.06.2017.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News