Bărbatul de 43 de ani care pe data de 4 septembrie și-a incendiat casa din cauza unor neînțelegeri cu părinții a fost reţinut de Poliţie, pe 11 septembrie, după ce a ieşit din spital. Va fi prezentat procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cîmpeni, pentru dispunerea măsurilor legale.

Potrivit IPJ Alba, la data de 11 septembrie, poliţiştii Postului de Poliţie Mogoş au luat măsura reţinerii, pentru o perioadă de 24 de ore, faţă de un bărbat de 43 de ani din comună, care este cercetat pentru distrugere prin incendiere, faptă comisă în 4 septembrie 2018.

Publicitate

CITEȘTE ȘI: UPDATE-FOTO VIDEO: INCENDIUL care a DISTRUS marți seară o casă din Mogoș a fost provocat INTENȚIONAT. Autorul a fost descoperit

La acea dată, în jurul orei 17.45, pe fondul unor discuţii contradictorii avute cu membrii familiei sale, ar fi incendiat casa părintească.

Bărbatul, care se manifesta violent, a fost imobilizat de poliţişti şi a fost transportat la o unitate spitalicească, de unde, de curând, a fost externat.

Publicitate

Va fi prezentat procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cîmpeni, pentru dispunerea măsurilor legale.