Eveniment
Avocata Doina Scutea rămâne decan al Baroului de Avocaţi Alba. Colegii nu au cerut revocarea ei din funcţie
Membrii din Consiliul Baroului de Avocaţi Alba au participat, vineri, la Adunarea Generală, iar unul dintre subiectele aduse în discuţie a fost menţinerea avocatei Doina Scutea pe funcţia de decan al Baroului Alba. Potrivit informaţiilor furnizate de avocatul Daniel Morar, membru al acestei comisii, scopul întâlnirii nu a fost revocarea decanului, dar, dată fiind situaţia în care se află, Doina Scutea şi-a prezentat punctul de vedere în faţa colegilor. Daniel Morar ne-a precizat că niciunul dintre cei prezenţi nu a solicitat revocarea acesteia din funcţia pe care o ocupă în prezent şi, prin urmare, Doina Scutea îşi va păstra postul de decan al Baroului Alba, până în luna februarie 2012, când urmează să îi expire mandatul.
Surse din rândul celor prezenţi la Adunarea Generală a Baroului Alba ne-au informat că avocata Doina Scutea ar fi solicitat colegilor care încă mai cred în ea să îi fie alături. Potrivit aceloraşi surse, pentru a putea fi solicitată revocarea decanului, membrii Consiliului trebuie să fie convocaţi în Adunare Generală Extraordinară, iar, pentru ca votul să fie valid, este necesară prezenţa a 51% dintre membri.
Reamintim că Doina Scutea este judecată în Dosarul „Corupţie la Finanţe”, alături de fostul şef al DGFP Alba, Anghel Bogin, foştii ofiţeri SIE, Claudiu Vulpe şi Radu Bogdan şi omul de afaceri Alexandru Duca. Acuzaţiile ce i se aduc şefei Baroului de Avocaţi Alba sunt trafic de influenţă, tentativă la infracţiunea de înşelăciune, cu consecinţe deosebit de grave, două infracţiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News