Actualitate
Bătaie între frate şi soră, la Roşia Montană. Femeia a ajuns la spital şi bărbatul este acuzat de tentativă de omor
Un bărbat de 40 de ani din Abrud este cercetat pentru tentativă la omor calificat, după ce, la data de 11 iulie, în urma unor discuţii purtate în contradictoriu cu sora sa, în vârstă de 49 de ani din Roşia Montană, a agresat-o, provocându-i leziuni corporale grave. Victima a fost transportată la spital şi agresorul fost reţinut pentru 24 de ore.
Polițiștii Secţiei 9 Poliţie Rurală Cîmpeni au fost sesizați, la data de 11 iulie, la ora 1.57, prin apel de urgență 112, cu privire la faptul că o femeie a fost agresată.
Echipa de polițiști s-a deplasat la fața locului, iar din primele cercetări a constat faptul că G.A.M. în vârstă 49 de ani, din comuna Roșia Montană, județul Alba, a purtat o discuţie în contradictoriu cu fratele ei, G.I.I. de 40 de ani, din Abrud. Acesta şi-a agresat sora, provocându-i leziuni corporale. Întrucât victima acuza dureri, a fost chemată salvarea, fiind transportată ulterior la Spitalul Judeţean Alba, pentru acordarea de îngrijiri de specialitate.
În cauză polițiștii au întocmit un dosar penal, care a fost preluat de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba, pentru efectuarea de cercetări faţă de G.I.I. sub aspectul comiterii infracţiunii de tentativă de omor calificat.
În urma cercetărilor efectuate şi a concluziilor provizorii formulate de către medicul legist din cadrul Serviciului de Medicină Legală Alba, respectiv faptul că viaţa victimei a fost pusă în primejdie, Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba a dispus reţinerea lui G.I.I. pe o perioadă de 24 de ore pentru săvârşirea infractiunii de tentativă de omor calificat, urmând să fie prezentat Tribunalului Alba cu propunere de arestare preventivă.
G.I.I. a fost depus în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv al I.P.J. Alba.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News