Actualitate
BĂTAIE între fraţi în zona fostei fabrici Refractara din Alba Iulia. Nu şi-au putut împărţi o groapă în care săpau după fier vechi

A intervenit un echipaj de jandarmerie care a constatat că apelantul intrase în conflict cu doi fraţi, cunoscuţi în zonă pentru comportamentul violent. Din spusele celor implicaţi direct cât şi a martorilor totul ar fi pornit de la faptul că victima i-ar fi reproşat unuia dintre fraţi că i-a ocupat „sectorul” de colectat fier vechi.
Astfel, acesta, cu câteva zile înainte, săpase într-un loc care s-a dovedit a fi bogat în resturi metalice, iar luni, când s-a întors “ la muncă” a văzut că în groapa săpată de el se afla un cunoscut. Considerând, conform propriilor spuse, că acesta “ profita de munca începută de el”, a încercat să-l convingă să se mute în altă parte, dar s-a lovit de o opoziţie fermă. În scurt timp „intrusul” a fost acompaniat şi de fratele său şi amândoi l-ar fi lovit de mai multe ori cu pumnii şi picioarele, până când au fost opriţi de jandarmi.
Cei doi presupuşi agresori ai fost identificaţi ca fiind O.M. (37 de ani) şi R.M. (26 de ani) şi, existând suspiciunea rezonabilă cu privire la săvârşirea infracţiunii de lovire şi alte violenţe, echipajul de jandarmerie a întocmit un proces verbal despre împrejurările constatate, act care va fi înaintat Poliţiei Municipiului Alba Iulia pentru continuarea cercetărilor în cauză.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News