Bătrân arestat pentru viol asupra unei fetițe de 9 ani pe care o îngrijea. Dosar teribil la Judecătoria Alba Iulia
Parchetul de pe lângă Judecătoria Alba Iulia a pus în mișcare acțiunea penală împotriva unui bărbat în vârstă de 68 de ani, în prezent reținut, pentru comiterea infracțiunilor de agresiune sexuală și viol împotriva unei fetițe de 9 ani.
Fetița se afla în îngrijirea sa, iar bătrânul, Gheorghe T., a agresat-o pe micuță din 2018 și până în 2020. Detaliile din dosar sunt teribile și imposibil de redat.
Faptele s-au petrecut din 2018 și până în martie 2020. În acest interval, bătrânul a supus-o pe fetiță unor perversiuni sexuale groaznice, în mod repetat, care au inclus sexul oral, atingeri explicite și altele.
În 3 noiembrie 2022, inculpatul a fost reținut pe o durată de 24 ore de către poliţie.
În 4 noiembrie, procurorul a formulat propunere de luare a măsurii arestării preventive faţă de inculpat pe o perioadă de 30 zile, iar judecătorul de drepturi şi liberăţi din cadrul Judecătoriei Alba Iulia a admis propunerea.
Inculpatul a cerut, prin avocat, măsura controlului judiciar, dar instanța i-a respins cererea.
”Precizăm că punerea în mişcare a acţiunii penale și formularea propunerii de luare a măsurii arestării preventive sunt etape procesuale reglementate în Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual necesar pentru administrarea probatoriului şi prevenirea săvârşii unor alte infracţiuni, iar aceste acte şi măsuri de urmărire penală nu pot în nicio situaţie să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”, au transmis reprezentanții Parchetului, pentru Alba24.
Urmariti Alba24.ro si pe Google News
Anunturi Alba24
Publica un anunt gratuitSTIREA TA — trimite foto/video la Alba24







Comentarii (1)