Actualitate
Bătrân din satul Valea Mică, găsit mort în grădină. S-a dezechilibrat şi a căzut, în timp ce încerca să treacă de un gard

Marţi, în jurul orei 9.32, prin apelul de urgenţă 112, Poliţia Oraşului Zlatna a fost sesizată despre faptul că, în grădina unui imobil din satul Valea Mică, se află decedat un bărbat de 79 de ani din localitate.
Echipa operativă deplasată la faţa locului a stabilit că în luni seara, în jurul orei 20.30, bărbatul a încercat să escaladeze gardul împrejmuitor al grădinii, ocazie cu care s-a dezechilibrat şi a căzut în grădină unde a decedat. Cadavrul a fost descoperit marţi dimineaţa, în jurul orei 9.20.
La examinarea sumară a cadavrului nu au fost descoperite leziuni sau urme de violenţă, dar pentru stabilirea cauzei decesului acesta a fost transportat la morga Spitalului Judeţean Alba în vederea efectuării necropsiei.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News