Actualitate
Băut și fără permis, a lovit cu mașina o vacă. Bărbat din Ocna Mureș, cu dosar penal
Un bărbat în vârstă de 37 de ani din Ocna Mureș s-a ales cu dosar penal. În timp ce conducea un autotuturism sub influența băuturilor alcoolice și fără permis, a accidentat o vacă, pe raza comunei Unirea.
Potrivit IPJ Alba, la data 21 mai a.c., în jurul orei 08.10 poliţiştii Secției 4 Poliție Rurală Ocna Mureș au fost sesizaţi de către un cetăţean din comună, cu privire la faptul că, în dimineaţa aceleiaşi zile, un autoturism ce circula pe DJ 107 D, pe raza comunei Unirea, a accidentat o vacă, iar şoferul şi-a continuat drumul.
La scurt timp de la sesizare, poliţiştii au identificat autoturismul implicat în incident şi pe bărbatul ce l-a condus.
În urma verificărilor, poliţiştii au constatat că şoferul, în vârstă de 37 de ani, din Ocna Mureş, nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule şi era sub influenţa băuturilor alcoolice.
În urma testării acestuia cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 0,88 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Faţă de conducătorul auto, cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracţiunilor de conducere fără permis şi conducere sub influenţa alcoolului.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News