Connect with us

Eveniment

Baza de tratament și agrement Băile Sărate Ocna Mureș se extinde. Care sunt amenajările propuse și valoarea investiției

Publicat

Baza de tratament și agrement Băile Sărate Ocna Mureș se extinde. Proiectul, la faza de avizare a lucrărilor de investiții, este prezentat în ședința Consiliului Județean Alba din 29 iulie.

Este vorba despre obiectivul de investiții „Extindere cu supraetajare parţială – Baza de tratament şi agrement Ocna Mureş”.

Numărul persoanelor care aleg serviciile Bazei de tratament și agrement Băile Sărate Ocna Mureș a crescut foarte mult. Unele spatii au devenit insuficiente.

Vezi și Parc acvatic la Ocna Mureș, lângă Băile Sărate. Cum va fi amenajat

Deficiențele semnalate se referă în principal la spațiile vestiarelor și ale grupurilor sanitare, dar și a locurilor în restaurantul în spațiu închis (în locul actualei terase).

De asemenea, pentru folosirea Bazei și în timpul iernii, se impune închiderea terasei restaurantului și realizarea legăturii printr-un corridor între piscina interioară și restaurant sau zona de vestiare.

Baza de tratament și agrement Băile Sărate Ocna Mureș. Amenajări propuse

Se mărește capacitatea/suprafața/numărul de locuri în vestiare, cu dușuri, grupuri sanitare și cabine, aferente.

Se va supraetaja parțial clădirea existentă. Se va reorganiza și mări suprafața vestiarelor existente la parter.

Se va realiza o terasă utilă circulabilă la etaj cu posibilități de acces din interior și exterior spre etaj. Va crește și numărul locurilor pentru plajă.

Pentru rezolvarea acceselor spre etaj se vor executa trei scări, din care una exterioară.

Restaurantul va avea 180 de locuri, prin închiderea si acoperirea actualei terase a acestuia.

Valoarea totală a investiţiei este de 6.880.594,21 lei (inclusiv TVA), din care lucrări de construcții-montaj 4.615.380,16 lei.

Durata de realizare a obiectivului de investiții: 9 luni de la data de începere a lucrărilor.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.