Connect with us
Publicitate

Eveniment

Beniamin Todosiu: Candidez pentru președinția USR PLUS Alba, iar fiecare membru este important în proiectul meu politic

Publicat

Deputatul Beniamin Todosiu și-a lansat candidatura pentru funcția de președinte al Filialei Alba a USR PLUS, alegerile urmând să finalizeze astfel procesul de fuziune pe plan local dintre Uniunea Salvați România (USR) și Partidul Libertate, Unitate și Solidaritate (PLUS).

Benimin Todosiu, care este în prezent președinte al USR Alba și deputat al Alianței USR PLUS Alba, a anunțat că va avea un program axat pe dezvoltarea partidului și susținerea unității între membrii celor două formațiuni care au fuzionat.

De asemenea, potrivit acestuia, USR PLUS trebuie să își conserve și să își dezvolte scorul politic obținut la alegerile locale și parlamentare de anul trecut, astfel încât, la scrutinul din 2024, să devină una dintre primele forțe politice din județul Alba.

„Am decis să mă înscriu în competiția internă pentru funcția de președinte al organizației județene. Este o decizie pe care am luat-o după ce m-am consultat cu mulți dintre colegii mei și este totodată un act de asumare a proiectului politic pe care l-am început împreună în 2018.

Cu mult curaj, determinare și responsabilitate, mă voi prezenta în fața colegilor mei pentru a le propune să fie parte a echipei mele.

În construcția pe care am gândit-o pentru noul USR-PLUS Alba fiecare dintre membri este important și doar împreună, cu multă muncă, unitate și respect, vom reuși să menținem acest partid ca una dintre principalele forțe politice din Alba.

Am început împreună să schimbăm comunitățile în care trăim, am început să fim vocea cetățenilor în consiliile locale, în consiliul județean și în Parlament.

Oamenii au așteptări mari de la noi și nu trebuie să îi dezamăgim.”, a spus Beniamin Todosiu.

Parlamentarul a lansat și un apel la unitate în interiorul USR PLUS, precizând că va milita pentru ca alegerile interne să fie caracterizate prin competiție corectă și respect.

„Le-am transmis colegilor mei și spun acest lucru și public: avem nevoie de unitate și de o viziune serioasă privind viitorul politic al USR PLUS Alba. Eu vă asigur că voi milita pentru o competiție corectă și mai ales pentru respect la alegerile interne.

Sunt sigur că, după finalizarea procesului de fuziune, vom reuși să devenim o echipă sudată și puternică, iar apoi va trebui să muncim serios pentru ca în 2024 să devenim cea mai importantă forță politică din Alba.

Nu este un vis, este o țintă pe care o putem atinge cu multă muncă, seriozitate și unitate!”, a conchis deputatul Beniamin Todosiu.

Beniamin Todosiu are 34 de ani și este de profesie tehnician dentar, fiind absolvent al Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade”, din Târgu Mureș, Facultatea de Medicină Dentară – Specializarea Tehnică Dentară.

Este membru fondator al Filialei Alba a Uniunii Salvați România, iar din vara anului 2018 este președintele organizației județene USR ALBA.

În această perioadă, sub coordonarea lui Beniamin Todosiu, USR s-a extins în peste 40 de localități din județul Alba.

Cea mai importantă acțiune publică a fost campania „Fără penali în funcții publice”, în cadrul căreia USR Alba strâns în județ peste 28.000 de semnături.

La alegerile locale din 2020, USR PLUS a obținut în județul Alba 46 de mandate de consilieri locali și patru consilieri județeni. De asemenea USR PLUS are și doi primari și un viceprimar, la Alba Iulia și la Lupșa.

După alegerile parlamentare de anul trecut, Beniamin Todosiu a câștigat un mandat de deputat, fiind în prezent membru în Comisia pentru politică economică, reformă și privatizare și în Comisia pentru cercetarea abuzurilor, corupției și pentru petiții din Camera Deputaților.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

3 Comentarii

3 Comentarii

  1. pilu

    luni, 14.06.2021 at 13:28

    Ai sa devi si tu al doilea Hava !

  2. Altul

    luni, 14.06.2021 at 14:31

    Să trăiți ! Felicitațiuni pentru anunțul cum că candidați, scuzați cacofonia, pentru oarece funcțiuni în ograda plusere. Să fie cu noroc și fără ghionturi de la amicii dvs. de guvernare. În rest, nimic nou. Nici un fel de așteptare sau nădejde de oarece bine de la formațiunea dvs. pe care am votat-o la greu și pe care promit să nu o mai votez. Ever.

  3. Sed

    luni, 14.06.2021 at 16:50

    Se bat astia in comunicate de presa de zici ca e Razboiul Stelelor.
    Care de care PROMITE ca VREA sa faca sa fie bine….
    Ia zi domnule Teodosiu cum ramane cu pensiile speciale? 🤣🤣🤣🤣🤣 Vrei si tu una?

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate