Actualitate
LUNI: Bibliobusul CJ Alba ajunge la Aiud, Miraslău, Sâncrai şi Unirea. Copiii vor primi cartea ”Satul copilăriei mele”
Bibliobusul își continuă drumul prin localităţile din judeţ, iar luni va ajunge în zona Aiud-Unirea. Copiii vor primi cartea ”Satul copilăriei mele”, editată de către Consiliul Județean Alba.
În aceste zile, Bibliobusul va ajunge la Școala Gimnazială ”Avram Iancu” din Unirea, apoi la Școala Gimnazială Mirăslău.
Cartea „Satul copilăriei mele” ediţia 2014, editată de Consiliul judeţean Alba va fi dăruită copiilor, pentru a evidenţia creativitatea şi talentul participanţilor la concursul iniţiat de CJ.
Bibliotecile din cele două comune vor primi și ele câteva exemplare.
Ulterior, Bibliobusul va fi la Casa de tip familial Nr.8 din Aiud, unde un număr de 12 copii se vor putea bucura de cărți, jucării, lecturi, semne de carte, după care se va opri la Casa de tip familial Sâncrai, la cei 9 copii, pentru a aduce bucurie și creativitate.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News