Connect with us

Eveniment

Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba va aproviziona minibibliotecile urbane din Alba Iulia cu cărți noi

Publicat

Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba va aproviziona pe 20 martie 2025, toate minibibliotecile urbane din Alba Iulia cu cărți noi.

Inițiativa a fost inspirată de dorința cititorilor de a avea minibiblioteci în zonele aglomerate ale orașului, pentru ca lectura să fie accesibilă oricui, chiar și în mijlocul agitației urbane.

Minibibliotecile urbane din Alba Iulia au fost gândite și au fost concepute de către doi tineri arhitecți locali, Octavia și Lucian Loiș.

Unde vor fi amplasate minibibliotecile urbane

Cele 10 căsuțe pentru cărți sunt amplasate în diferite puncte ale orașului, de regulă în cele mai frecventate de către locuitori și turiști, și anume: pe Aleea Scriitorilor de lângă Casa de Cultură a Studenților, pe aleea din fața Colegiului Economic, în fața Porții a IV-a a Cetății și în Parcul Custozza/Piața Cetății.

De asemenea, minibibliotecile vor fi amplasate și în Parcul Unirii și pe Aleea Sfântul Eugeniu, sub podul ce face legătura între porțile a IV-a și a V-a ale Cetății, în Parcul Dendrologic, în curtea Colegiului ”Horea, Cloșca și Crișan” Alba Iulia, respectiv în parcul din apropierea bisericii Sfânta Ecaterina.

Cum funcționează minibibliotecile urbane

Trecătorii pot împrumuta cărți pe care să le citească în aer liber și apoi să le returneze, sau pot să le înlocuiască cu altele deja lecturate.

Proiectul este susținut și organizat de către Consiliul Județean Alba și Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba, iar minibibliotecile urbane vor fi periodic umplute cu cărți provenite din donații.

Pe această cale mulțumim tuturor celor ce au donat Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba cărți și reviste, iar pe cititori îi așteptăm la minibibliotecile urbane din Alba Iulia și la sediul central al bibliotecii județene, din Alba Iulia, str. Trandafirilor, nr. 22.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement