Consiliul Județean Alba și Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba demarează o nouă activitate de promovare a limbii române, spre corecta ei utilizare, atât în scris, cât și oral.

Astfel, în cadrul proiectului ”12.5 Omul, cartea, biblioteca”, pe pagina de socializare a instituției de cultură va apărea o rubrică nouă: INDUBITABIL, susținută de profesoara Liliana Jianu, .

Publicitate

Sub îndemnul „Scrie și vorbește corect românește!”, folosindu-se de „armamentul” din dotarea bibliotecii, respectiv cărți, dicționare, culegeri și așa mai departe, Liliana Jianu le va explica urmăritorilor unde și cum greșesc în exprimarea curentă.

Postările vor avea un caracter săptămânal, iar utilizatorii vor avea posibilitatea să solicite clarificarea și a altor confuzii și greșeli în uzul cotidian al limbii.

Profesor de limba și literatura română, Liliana Jianu s-a alăturat echipei Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba în calitate de voluntar.

Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90

Activitatea ei nu este remunerată, dar spune că abia așteaptă să facă lumină pentru cei care sunt dispuși să-și lămurească folosirea corectă a limbii materne. Licențiată în filologie la Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, specializarea Limba și literatura română - Limba și literatura franceză, doamna Liliana Jianu a absolvit un master în Literatură și cultură românească în context european, la aceeași universitate, iar din anul 2017, predă limba și literatura română la Liceul cu Program Sportiv din Alba Iulia.

 Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Alba24 și pe Google News

Publicitate