Connect with us
Advertisement

Economie

Cronica unui DEZASTRU: Catastrofa de la Ocna Mureș în cifre

Publicat

La aproape o săptămână de la producerea dezastrului de la Ocna Mureş, autorităţile locale fac public bilanţul catastrofei care a lăsat în prag de Sărbători zeci de oameni fără un acoperiş deasupra capului. Vă prezentăm mai jos un raport detaliat al evenimentelor ce au avut loc în data de 22.12.2010 la Ocna Mureş şi care au reuşit să scufunde, în doar câteva ore, aproape 6 milioane de euro.

Ocna Mureş, în cifre

În urma dezastrului ce a avut loc săptămâna trecută la Ocna Mureş, administraţia locală a supus la negociere varianta acordării unui sprijin financiar din fondul de intervenţie la dispoziţia Guvernului, în valoare totală de 12.717,6 mii lei din bugetul Consiliului Local Ocna Mureş, astfel: 2.400 mii lei pentru refacerea străzilor afectate; 6.582,6 mii lei în pentru umplerea craterului creat – cu aproximativ 100.000 mc (170.00 tone) piatră (refuz de ciur), conform devizului estimativ; 300 mii lei pentru realizarea unei rute ocolitoare de acces în oraş, pe lungime de 180-200 m; 335 mii lei pentru gospodăriile populaţiei şi proprietăţile particulare afectate; 1.000 mii lei pentru refacerea canalelor de gardă şi protejarea masivului de sare, prin preluarea apelor pluviale de pe Dealul Banţa; 2.100 mii lei pentru realizarea unei rute ocolitoare pentru traficul greu, mai mare de 3 tone, spre comuna Noşlac şi satele aparţinătoare, pe o lungime de 3,5 km.
S-a decis, de asemenea, acordarea unui sprijin financiar din fondul de intervenţie, la dispoziţia Guvernului, în valoare totală de 900 mii lei în bugetul Consiliului Local Noşlac, pentru continuarea rutei ocolitoare pentru traficul greu, mai mare de 3 tone, dinspre oraşul Ocna Murş spre comuna Noşlac şi satele aparţinătoare, pe o lungime de 1,5 km.

Totalul pierderilor cauzate de imensul crater care aproape a înghiţit centrul oraşului Ocna Mureş se ridică la suma aproximativă de 6 milioane de euro, „transformaţi în sare”, în doar câteva ore.

Retrospectiva unui dezastru

Un con de surpare plin cu apă a fost observat în “Câmpul de sonde” al S.C. „Salina”, la ora 5.30, la o distanţă de 10 metri de Magazinul „Plus”, având un diametru de 7 – 8 metri. Au fost observate fisuri la structura de rezistenţă a Magazinului „Plus”, în parcarea magazinului şi la structura de rezistenţă a Casei parohiale a Bisericii Ortodoxe.
Din craterul cu diametrul amintit ieşea apă cu presiune, ce spăla marginile acestuia şi îl mărea. La ora 09.00, craterul a ajuns la o suprafaţă de aproximativ 200 mp, cu tendinţă vizibilă de mărire. Au apărut fisuri în structura de rezistenţă la două case parohiale, clădirea Administraţiei Financiare Ocna Mureş şi pe străzile Mihai Eminescu şi Nicolae Iorga. La ora 14.30, suprafaţa craterului a fost de aproximativ 1.800 mp. Magazinul „Plus” a fost surpat în proporţie de 80% şi parcarea – pe aproximativ 50%, tendinţa de mărire a craterului fiind observată, în principal, spre Sonda 123. La ora 17.00, suprafaţa craterului a fost de aproximativ 10.500 mp, fiind afectate obiectivele menţionate. Începând cu ora 18.00, la martorii instalaţi pentru monitorizarea fenomenului nu s-au mai observat modificări.

Primele calcule: pagube materiale

Surpările de la Ocna Mureş nu au adus cu sine, din fericire, şi victime omeneşti, dar au lăsat pe drumuri 18 persoane, care au fost evacuate, au distrus sau avariat patru locuinţe, cu pagube ce se ridică la suma de 325 mii lei şi au afectat mai multe obiective social-economice (cu pagube de 3.678, 721 mii lei). Sediul Administraţiei Financiare Ocna Mureş a fost avariat până la punctul în care a fost necesară sistarea temporară a activităţii, iar pierderile se ridică aici la nu mai puţin de 300 mii lei. Clădirea vechiului dispensar medical va necesita reparaţii ce ajung la suma de 11 mii de lei, iar, la toate aceste pagube, se adaugă încă 3.186,221 mii lei, bani pierduţi odată cu prăbuşirea în proporţie de 80% a Magazinului „Plus” şi a parcării acestuia. Alte două societăţi comerciale, un magazin second-hand, un atelier de reparaţii frigidere şi mai multe ateliere şi hale – cu pierderi reprezentând aproximativ 182 mii lei – au fost înghiţite de ape, în doar câteva ore.

Pe strada Mihai Eminescu şi Nicolae Iorga a fost distrusă o suprafaţă de carosabil de 0,3 km, reprezentând 2.400 mii lei. Reţelele de alimentare cu apă, gaz şi energie electrică au fost şi ele afectate, iar pagubele valorice ajung la suma de 250 mii lei.

„Din cauza faptului că fenomenul de surpare a terenului s-a accentuat, în şedinţa CLSU de la ora 11.00 din acea zi (n.r. – 22 decembrie 2010), s-a dispus evacuarea persoanelor şi bunurilor din casele parohiale ale bisericilor ortodoxă şi romano-catolică, din clădirea fostului dispensar medical şi din sediul Administraţiei Financiare Ocna Mureş. Pentru acţiunile de evacuare au fost solicitate, în sprijin, forţe de la ISU Alba, IJJ Alba, iar Poliţia Locală şi Poliţia Ocna Mureş au fost solicitate să asigure paza bunurilor materiale evacuate”, se arată într-un comunicat de presă al ISU Alba.

Echipe ale E.On Gaz, „Electrica”, Apa CTTA şi „Romtelecom” au intervenit pentru monitorizarea reţelelor, în vederea înlăturării eventualelor riscuri privind alimentarea cu utilităţi a populaţiei din zonă.

[media id=147 width=320 height=240]”În urma şedinţei CJSU care a avut loc la ora 13.00, după ce au fost analizate efectele surpării, au fost dispuse următoarele măsuri: stabilirea perimetrului posibil a fi afectat la limita fisurilor din teren, stabilirea zonei de acces interzis şi a zonei de atenţie la circa 20-30 metri şi monitorizarea permanentă a evoluţiei fenomenului, evacuarea de urgenţă din clădirile afectate a persoanelor şi bunurilor, astfel: salariaţii şi bunurile materiale din sediul Administraţiei Finanţelor Publice Locale; populaţia şi bunurile materiale din imobilele de pe strada N. Iorga, nr. 10, 10A, 12, 14 şi de pe strada M. Eminescu, nr. 18A, 18B şi 20, avertizarea populaţiei din zonă şi pregătirea condiţiilor pentru evacuarea acestora, dacă situaţia o va impune, punerea în aplicare a măsurilor stabilite prin planul de evacuare în situaţii de urgenţă şi planurile de cooperare, suplimentarea cu forţe şi mijloace aparţinând ISU Alba, IJJ Alba, precum şi 10 militari cu un autocamion de la U.M. 01684 Alba Iulia, necesare desfăşurării urgente a acţiunilor de evacuare, delimitarea şi marcarea zonei afectate, interzicerea accesului în zonă, devierea circulaţiei, asigurarea pazei în locurile din/în care se execută evacuarea, cu luarea în evidenţă a persoanelor evacuate, cu forţe aparţinând IJJ Alba şi IPJ Alba, efectuarea în regim de urgenţă a unui studiu geotehnic în zonă de către specialişti acreditaţi în vederea determinării amplorii situaţiei de urgenţă şi stabilirea soluţiilor tehnice de remediere,” se arată în acelaşi raport făcut public de ISU Alba.

Din cauza faptului că fenomenul a luat amploare în timpul zilei de 22 decembrie 2010 (când Magazinul „Plus” s-a prăbuşit în totalitate), forţele şi mijloacele de intervenţie au fost suplimentate, iar numărul imobilelor necesar a fi evacuate s-a majorat.
Astfel, au fost suplimentate forţele şi mijloacele ISU cu 32 subofiţeri şi o autospecială de descarcerare grea; forţele IJJ au fost suplimentate cu 3 ofiţeri, 17 subofiţeri, 3 autoturisme; forţele IPJ cu 10 agenţi.
Crucea Roşie, Filiala Alba, a intervenit cu 10 voluntari şi 2 autoturisme, fiind aduse în oraşul Ocna Mureş 120 de pături şi 20 de paturi pliante.

În data de 22 decembrie, la ora 18.00 au fost încheiate acţiunile de evacuare, iar 18 persoane au fost trimise la rude sau alte locuinţe pe care le deţineau. Au fost evacuate de pe strada N. Iorga imobilele de la nr. 4 (sediul Administraţiei Financiare Ocna Mureş), 10 (casa parohială ortodoxă), 12 (clădirea vechiului dispensar medical), 14 (casa parohială romano-catolică), iar, de pe strada Mihai Eminescu, imobilele de la numerele 18 A (casa şi sediul a 2 firme proprietatea lui Haiduc Mihaela Persida) şi 18 B (S.C. MOBIL SERV SRL).

După ora 18.oo, martorii instalaţi nu au mai înregistrat mişcări ale solului, fenomenul de surpare a terenului stagnând.
La ora 18.30, după o nouă vizită de lucru în zonele afectate, s-au reluat lucrările şedinţei extraordinare a CJSU, fiind stabilite măsuri de monitorizare a fenomenului pe timpul nopţii, interzicerea accesului pe străzile afectate şi paza bunurilor evacuate, urmând ca, în data de 23 decembrie, la ora 13.00, CJSU să se întrunească într-o nouă şedinţă extraordinară, la care au participat experţi geologi.

Pe timpul nopţii, forţe ale CLSU, ISU, IJJ, IPJ, UM 01684 Alba Iulia au monitorizat fenomenul, fiind pregătite pentru reluarea de urgenţă a acţiunilor de evacuare, în cazul în care situaţia o impunea.

În data de 23 decembrie, la sediul Primăriei Ocna Mureş s-a desfăşurat o şedinţă extraordinară a CJSU, la care au participat experţi geologi de la institute din Bucureşti şi Cluj, astfel: Torpenyl Francisc – director tehnic S.N.S. Bucureşti; prof. dr. ing. Florian Zamfirescu – Universitatea Bucureşti; Nicolae Giurgiu – director general SC „Minera” ICPM SA Cluj; Prida Toma – preşedintele CA SC „Minera” ICPM SA Cluj; Deak Gyorgy – director general INCDPM Bucureşti; Sorin Cheval – director ştiinţific INCDPM Bucureşti, în cadrul căreia s-a dispus împrejmuirea zonei afectate, monitorizarea, efectuarea de măsurători şi stabilirea măsurilor pe termen mediu şi lung.

În urma studiilor preliminare efectuate de specialişti în teren, a fost stabilit faptul că suprafaţa aproximativă a conului de surpare era de aproximativ 6.000 mp, iar cota lacului era la 3,5 metri faţă de cota terenului înconjurător. Întinderea de apă formată în urma surpării pământului măsura o adâncime de 12 metri.

Pagube colaterale

În data de 25 decembrie, a fost observat un fenomen de tasare a terenului, pe o lungime de 20 metri, pe str. M. Eminescu, în zona deja afectată. Tasarea s-a produs pe o adâncime de 30-40 cm şi a fisurat o conductă de apă potabilă, ce alimenta Hotelul „Europa” din oraşul Ocna Mureş, de pe strada M. Eminescu nr. 27. La momentul producerii avariei, în hotel nu existau persoane cazate şi nu au fost alţi consumatori afectaţi. Din data de 25.12.2010, fenomenul de surpare a stagnat.

Bunurile Administraţiei Financiare Ocna Mureş, au fost evacuate la sediul Administraţiei Financiare Aiud, iar, pentru desfăşurarea activităţii cu publicul în oraşul Ocna Mureş, s-au asigurat două încăperi la Biblioteca orăşenească Ocna Mureş.

Un fapt negativ, care a contribuit la menţinerea stării de nesiguranţă în oraş l-a constituit închiderea instituţiilor bancare din oraşul Ocna Mureş, în data de 23 decembrie. Acestea au fost redeschise în cursul zilei, la intervenţia autorităţilor.Fluxul informaţional cu instituţiile cu atribuţii în managementul situaţiilor de urgenţă şi Comitetul Local al oraşului Ocna Mureş a funcţionat conform programului.

Surse foto: Ocna-Mures.info, ISU Alba

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

2 Comentarii

2 Comentarii

  1. cel ce stie

    luni, 10.01.2011 at 13:29

    numai minciuni spune cei care sunt geologi mint de ingheata apele sa surpat din cauza ca foreaza catre suprafata si plafonul cedeaza.ei cred ca uni sunt prosti.prosti sunt ei .li sa cerut sa nu mai foreze de ceva ani si ei tot sau apucat li sau spus ca va ceda si orasul va fi in apa dar nau crezut uite ca sa adeverit.

  2. Pingback: LIDL cere daune Primăriei Ocna Mureș și Societății Naționale a Sării pentru prăbușirea magazinului PLUS în surparea din iarna lui 2010 | Alba24

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement