Actualitate
Bilanţ ADR Centru: 169 de proiecte depuse şi peste 196 de milioane de euro, fonduri europene atrase

Potrivit datelor furnizate de directorul Simion Creţu, până la finalul lunii februarie, în judeţul Alba au fost depuse 169 de proiecte în valoare de 196,84 milioane de euro din care 50 de proiecte contractate de 79,95 milioane euro, 5 proiecte de 2,89 milioane euro în faza de precontractare şi alte 26 de proiecte aflate pe lista de rezervă, în valoare de 55, 15 milioane euro. Alte 6 proiecte de 2,07 milioane euro se află în faza de evaluare, iar 75 de proiecte în valoare de 56,77 milioane euro au fost respinse.
În acest an se preconizează contractarea altor 60 milioane euro, fiind atins astfel indicatorul de contractare 100% a bugetului fondurilor nerambursabile alocate Regiunii Centru prin Regio. Un număr de 101 de proiecte Regio sunt deja finalizate, prin care s-au absorbit aproape 38 milioane euro. Cheltuielile totale rambursate de ADR Centru beneficiarilor de finanţare, până la finele lunii februarie 2012, sunt în valoare de peste 115 milioane euro. Pentru întreg anul 2012, la categoria de indicatori aferentă cheltuielilor, ADR Centru urmăreşte efectuarea unor plăţi până la concurenţa sumei de circa 190 milioane euro.
ADR Centru a elaborat pentru acest an şi un calendar de activităţi pentru pregătirea documentelor de planificare şi programare la nivel regional pentru periada 2014-2020. Începând cu luna iunie 2012 se va demara procesul de elaborare a strategiei regionale de dezvoltare, iar pe parcursul lunilor septembrie-octombrie vor avea loc întâlniri ale grupurilor de lucru regionale, întâlniri în cadrul cărora se vor discuta priorităţile de dezvoltare şi portofoliul de proiecte.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News