Eveniment
Bilanțul controalelor la stațiile GPL din Alba: activitatea unui operator economic, suspendată. Amenzi de peste 220.000 de lei
Autoritățile din Alba au anunțat că au dispus suspendarea activității unui operator care depozitează, transportă, distribuie, utilizează sau comercializează carburanți, lubrifianți și produse derivate ale acestora, inclusiv GPL. De asemenea, după controalele efectuate începând din 31 august, au fost aplicate 48 de amenzi în valoare totală de peste 220.000 de lei.
„Prin Ordinul Prefectului județului Alba, Nicolae Albu, nr.261/31.08.2023, s-au constituit Comisii Mixte pentru efectuarea de controale la instituțiile publice și operatorii economici care depozitează, transportă, distribuie, utilizează, comercializează carburanți, lubrifianți și produse derivate ale acestora, inclusiv gaz petrolifer lichefiat (GPL).
Începând cu data de 31 august 2023, comisiile, alcătuite din reprezentanți ai Inspecției de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune și Instalațiilor de Ridicat Sibiu, Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier Alba, Comisariatului Judeţean Alba al Gărzii Naţionale de Mediu Alba, Inspectoratul pentru Situații de Urgență ” Unirea” a județului Alba, Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba, Direcția Regională Antifraudă Fiscală 7 Sibiu, Inspectoratul Teritorial de Muncă Alba, Biroul Vamal de Interior Alba, Agenția Teritorială Autoritatea Rutieră Română Alba și Agenția pentru Protecția Mediului Alba au efectuat 318 de controale la operatori economici care depozitează, transportă, distribuie, utilizează, comercializează carburanți, lubrifianți și produse derivate ale acestora, inclusiv GPL și mijloace de transport.
Din datele centralizate până azi, 18 septembrie a.c au fost raportate 383 deficiențe și disfuncționalități constatate și au fost aplicate un număr de 232 sancțiuni contravenționale, dintre care 48 amenzi în valoare de aproximativ 224.800 lei și 184 avertismente.
Sancțiunile contravenționale au fost aplicate de către Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Unirea” a județului Alba, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba Inspectoratul Teritorial de Muncă Alba, Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier Alba și Comisariatului Judeţean Alba al Gărzii Naţionale de Mediu Alba.
Menționăm faptul că acțiuni de control la agenți economici de pe raza județului Alba, care depozitează, transportă, distribuie sau comercializează carburanți, lubrifianți și produse derivate ale acestora s-au efectuat în permanență de către instituțiile statului conform competențelor pe care le au.
În urma verificărilor realizate de către comisiile mixte, până în acest moment a fost dispusă suspendarea activității unui operator economic și nu a fost retrasă autorizația/avize/documente de funcționare a operatorilor economici sau instituții care depozitează, transportă, distribuie, utilizează, comercializează carburanți, lubrifianți și produse derivate ale acestora, inclusiv GPL”, au transmis reprezentanții Prefecturii Alba.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News