Eveniment
Bilanțul Curții de Apel Alba Iulia pentru anul 2024. Instanța, pe locul 2 pe țară în ceea ce privește încărcătura pe judecător

Curtea de Apel Alba Iulia a prezentat joi, în cadrul Adunării generale a judecătorilor, raportul de activitate pentru anul 2024, evidențiind principalele evoluții și rezultate ale instanțelor din circumscripția sa.
Potrivit raportului, anul trecut, Curtea de Apel Alba Iulia a fost pe locul 2 la nivel național în ceea ce privește încărcătura pe judecător.
Volumul de activitate
În 2024, volumul de activitate al instanțelor arondate a crescut cu 22,18% față de 2023, ajungând la 217.434 de dosare. Numărul cauzelor nou intrate a fost de 152.096, iar la nivelul Curții de Apel Alba Iulia s-au înregistrat 12.893 de cauze. Cele trei tribunale și cele 16 judecătorii din circumscripție au înregistrat creșteri semnificative ale numărului de dosare, cea mai mare fiind la Tribunalul Hunedoara (+47,88%) și la Judecătoria Hunedoara (+41,15%).
Încărcătura pe judecător
Curtea de Apel Alba Iulia a fost pe locul 2 la nivel național în ceea ce privește încărcătura pe judecător, cu 768 dosare/judecător, comparativ cu media națională de 606 dosare/judecător.

La nivelul tribunalelor, Tribunalul Hunedoara a avut cea mai mare încărcătură, cu 1.597 dosare/judecător.
Eficiența instanțelor
Analiza indicatorilor de eficiență a clasificat Curtea de Apel Alba Iulia la nivelul maxim, „Foarte eficient”.
Majoritatea instanțelor arondate au fost evaluate drept „Eficient”, cu excepția Tribunalului Hunedoara, care a fost clasificat „Satisfăcător”.

Resurse umane
La finalul anului 2024, în instanțele din circumscripția Curții activau 238 judecători, 551 grefieri și 164 alte categorii de personal, dar rămâneau vacante 105 posturi, dintre care 52 de judecători.
Fluctuația personalului a fost influențată de pensionări și transferuri.
Infrastructură
Curtea de Apel Alba Iulia a finalizat modernizarea instalației de încălzire a Palatului Justiției, iar preluarea unor noi birouri de la Consiliul Județean Alba oferă perspective pentru extinderea spațiului de lucru.
Lucrările la Tribunalul Hunedoara sunt aproape finalizate, iar la Tribunalul Sibiu și Judecătoria Sibiu se așteaptă reluarea lucrărilor de reabilitare.
Tribunalul Alba se află în etapa de aprobare a unui nou sediu.
Vezi AICI – Raportul complet de activitate pentru anul 2024 – Curtea de Apel Alba Iulia (în format .PDF)
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News