Connect with us
Publicitate

Actualitate

Bilanțul Poliției din Blaj, în primele 5 luni din acest an, analizat de șeful IPJ Alba cu edilii locali și județeni: Cu 23% mai puține infracțiuni decât anul trecut

Publicat

Joi, 26 iunie 2014, şeful Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba, chestor principal de poliţie Ioan Nicolae Căbulea, a participat la şedinţa de lucru organizată la sediul Primăriei Municipiului Blaj de Autoritatea Teritorială de Ordine Publică Alba din cadrul Consiliului Judeţean Alba.

La această şedinţă au mai participat Cornel Murg – subprefectul judeţului Alba, Gheorghe Valentin Rotar – primarul municipiului Blaj, Marincaş Ioan – preşedintele Autorităţii Teritoriale de Ordine Publică Alba, consilieri judeţeni, colonel Itu Felician – şeful Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Alba precum şi conducerea Poliţiei Municipiului Blaj şi şefii secţiilor de poliţie rurală Blaj şi Jidvei.

Cu ocazia acestei întâlniri, a fost prezentată o „ Informare privind măsurile întreprinse de Poliţia Municipiului Blaj pentru îndeplinirea atribuțiilor specifice în primele 5 luni ale anului 2014”.

Din materialul prezentat a rezultat că în primele 5 luni ale anului 2014, numărul infracţiunilor sesizate Poliţiei Municipiului Blaj a fost de 187, cu 23 % mai puţine decât în perioada similară a anului 2013. În mediul rural, în aceeaşi perioadă de timp, poliţia a fost sesizată în legătură cu 252 de infracţiuni.

În cele 5 luni ale anului 2014, numărul de apeluri la SNUAU 112 a fost de 1042, dintre care 603 în mediul urban şi 439 în mediul rural.

În aceeaşi perioadă, poliţiştii din Blaj au intervenit pentru soluţionarea unui număr de 14 accidente rutiere, soldate cu doi morţi, 6 răniţi grav şi 6 răniţi uşor.

Pentru combaterea indisciplinei rutiere au fost aplicate 1.773 sancţiuni contravenţionale, au fost reţinute 104 permise de conducere şi au fost constatate 74 de infracţiuni la regimul rutier.

În intervenţiile pe care le-au avut, Cornel Murg, subprefectul Judeţului Alba şi reprezentanţii Autorităţii Teritoriale de Ordine Publică Alba, s-au declarat mulţumiţi de activitatea poliţiştilor din Blaj prin prisma reducerii infracțiunilor contra patrimoniului dar şi a creşterii gradului de siguranţă civică, subliniind implicarea şi eforturile depuse de poliţişti pentru ca cetăţenii din zonă să fie în siguranţă.

Gheorghe Valentin Rotar, primarul Municipiului Blaj a apreciat în mod pozitiv colaborarea dintre structurile de ordine publică din municipiu, respectiv poliţie, jandarmerie şi poliţie locală, subliniind climatul optim de ordine şi siguranţă publică existent în oraş şi faptul că, în ultimii ani nu au fost înregistrate evenimente deosebite. El a evidenţiat sprijinul şi implicarea poliţiştilor din Blaj, care alături de jandarmi şi poliţiştii locali, au participat la misiunile de menţinere a siguranţei civice cu ocazia diferitor manifestări publice, culturale şi artistice ce au fost organizate pe raza municipiului.

Totodată, având în vedere că Poliţia Municipiului Blaj funcţionează într-o clădire închiriată, care nu mai corespunde cerinţelor actuale pentru desfăşurarea în condiţii optime a activităţilor specifice, primarul Gheorghe Valentin Rotar, a menţionat că va sprijini Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba şi împreună vor face demersurile necesare pentru ca, în cel mai scurt timp, Poliţia Municipiului Blaj, să funcţioneze într-o clădire nouă, care în prezent este în construcţie.

Chestorul principal de poliţie Ioan Nicolae Căbulea a apreciat rezultatele preponderent pozitive obţinute de poliţiştii din Blaj şi le-a cerut intensificarea activităţilor pentru prevenirea evenimentelor rutiere şi a faptelor comise cu violenţă.

El a adresat mulţumiri autorităţilor administrative judeţene şi locale şi în special primarului al municipiului Blaj, Gheorghe Valentin Rotar, pentru colaborare cu Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba şi a apreciat disponibilitatea sa pentru sprijinirea demersului ca Poliţia Municipiului Blaj să se mute într-un nou sediu.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate