Connect with us
Advertisement

Eveniment

Bilete de tratament balnear pentru pensionarii din Alba și din țară, în 2024. Detalii despre completarea și depunerea cererilor

Publicat

Bilete de tratament balnear pentru pensionarii din Alba și din țară. Pensionarii și salariații care suferă de diverse afecțiuni medicale beneficiază în acest an de 60.420 de bilete de tratament balenar, în unitățile de tratament balnear aflate în proprietatea Casei Naționale de Pensii Publice (CNPP).

La acestea se adaugă aproximativ 75.300 de bilete de tratament balnear contractate cu alte unități de profil, până la nivelul sumelor prevăzute cu această destinație în bugetul asigurărilor sociale de stat pe anul 2024, față de 59.580 de bilete de tratament în 2023.

Criteriile în baza cărora se acordă biletele pentru tratament balnear

Potrivit Ministerului Muncii, pot solicita bilete de tratament balnear pensionarii și asigurații sistemului public de pensii, iar un procent de maximum 15% din numărul total al biletelor va fi acordat, gratuit, beneficiarilor unor legi speciale cu caracter reparatoriu, precum și persoanelor care au suferit accidente de muncă sau boli profesionale.

Potrivit Ordinului președintelui Casei Naționale de Pensii Publice nr. 196 din 25 ianuarie 2024, biletele pentru tratament balnear se acordă în baza unor criterii, cu suportarea unei contribuţii sau în mod gratuit.

Astfel, pot beneficia de tratament balnear persoanele care au calitatea de:

a) pensionar al sistemului public de pensii;

b) asigurat al sistemului public de pensii;

c) beneficiar al prevederilor unor legi speciale, care reglementează dreptul la bilet de tratament balnear prin sistemul public de pensii;

d) soţul / soția asiguratului / pensionarului sistemului public de pensii, care nu este asigurat / pensionar al sistemului public de pensii, începând cu data de 1 septembrie 2024

e) asigurat al sistemului de asigurare la accidente de muncă și boli profesionale și care dovedesc existența unei afecțiuni medicale care să necesite tratament balnear, în conformitate cu prevederile legale.

Categoriile de persoane care pot beneficia gratuit de tratament balnear

Categoriile de persoane care pot beneficia de tratament balnear în mod gratuit sunt următoarele:

a) pensionari de invaliditate, în cadrul programului de recuperare întocmit de medicul expert al asigurărilor sociale conform art. 122 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare, respectiv conform art. 109 alin. (5) lit. a) din Legea nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii;

b) persoane beneficiare de drepturi stabilite în baza prevederilor Decretului-lege nr.118/1990, privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, precum şi persoanele care au calitatea de luptător în rezistența anticomunistă, stabilită în temeiul dispoziţiilor Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.214/1999, cu modificările şi completările ulterioare;

c) persoane beneficiare de drepturi stabilite în baza prevederilor Ordonanţei Guvernului nr.105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945, din motive etnice, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

d) persoane ale căror drepturi sunt stabilite prin Legea nr. 44/1994 privind veteranii de război, precum şi unele drepturi ale invalizilor și văduvelor de război, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

e) persoane beneficiare de drepturi stabilite în baza prevederilor Legii nr. 49/1999 privind pensiile 1.0.V.R., cu modificările și completările ulterioare;

f) persoane ale căror drepturi sunt stabilite prin Legea nr. 448/2006 privind protecţia și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, cu modificările şi completările ulterioare;

g) persoane care beneficiază de bilete de tratament balnear, cure balneoclimaterice potrivit art. 21 alin. (2), art. 22 și art. 24 din Legea nr.346/2002 privind asigurarea pentru accidente de muncă și boli profesionale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, cărora li s-a stabilit de către medicul expert al asigurărilor sociale din cadrul caselor teritoriale de pensii, program individual de recuperare sau li s-a emis o recomandare medicală de către medicul curant.

h) persoane ale căror drepturi sunt stabilite prin Hotărârea Guvernului nr. 757/2008 pentru aprobarea acordării biletelor de tratament balnear, în mod gratuit, salariaţilor care lucrează în mediu radioactiv – zonele | şi II de expunere la radiaţii, la prospectarea, explorarea, exploatarea, prepararea minereului de uraniu, precum şi la conservarea și închiderea perimetrelor miniere.

Bilete de tratament balnear 2024 – cum se completează și depun cererile

Potrivit reprezentanților Casei de Pensii Publice Alba, cererile se completează cu majuscule, numai pe formularul tipizat aprobat, care se poate procura gratuit de la sediul CJP Alba sau de pe internet – www.pensiialba.ro.

Descarcă AICI model cerere bilet tratament (în format .PDF).

Cererile se depun cu cel puţin 30 de zile înainte de prima perioadă pentru care se solicită biletul.

Cererile și actele aferente se pot transmite prin poștă, fax, e-mail sau se pot depune direct la sediul CJP Alba din Alba Iulia, strada Tudor Vladimirescu nr. 61, fax 0258/819.083 sau e-mail office.cjpalba@cnpp.ro.

Modul de completare a cererii: 

  • pentru a fi luată în considerare, cererea trebuie să aibă completate toate câmpurile şi să fie însoțită de documentele justificative solicitate;
  • solicitantul poate opta pentru cel mult trei staţiuni;
  • se va preciza o singură perioadă solicitată, care poate cuprinde mai multe serii, din mai multe luni (de ex.: dacă se va completa pe cerere perioada 01.05.2024 – 30.09.2024, cererea va fi luată în calcul la toate seriile de bilete din acea perioadă, aplicând criteriile de repartizare la fiecare serie);
  • răspunderea pentru modul de completare şi corectitudinea datelor din cerere revine în totalitate solicitantului.

Biletele de tratament balnear se acordă individual. Unei persoane i se poate elibera un singur bilet de tratament balnear în cursul unui an calendaristic. Refuzul nejustificat al unui bilet de tratament repartizat determină pierderea dreptului la un alt bilet în cursul anului calendaristic respectiv.

Bilete de tratament balenar 2024 – serii de trimitere

Potrivit Hotărârii Guvernului nr. 51/2024, publicată luni, 29 ianuarie, în Monitorul Oficial, în unitățile de tratament balnear ale CNPP, sunt asigurate, în 2024, maximum 60.420 de bilete de tratament balnear, repartizate pe cel mult 19 serii de trimitere.

Serii bilete de tratament 2024:

  • Seria 1 – 19 februarie
  • Seria 2 – 6 martie
  • Seria 3 – 22 martie
  • Seria 4 – 7 aprilie
  • Seria 5 – 23 aprilie
  • Seria 6 – 9 mai
  • Seria 7 – 25 mai
  • Seria 8 – 10 iunie
  • Seria 9 – 26 iunie
  • Seria 10 – 12 iulie
  • Seria 11 – 28 iulie
  • Seria 12 – 13 august
  • Seria 13 – 29 august
  • Seria 14 – 14 septembrie
  • Seria 15 – 30 septembrie
  • Seria 16 – 16 octombrie
  • Seria 17 – 1 noiembrie
  • Seria 18 – 17 noiembrie
  • Seria 19 – 3 decembrie

Bilete de tratament balenar 2024 – lista stațiunilor

Stațiuni de interes național: Amara, Azuga, Buşteni, Buziaş, Băile Govora, Băile Felix, Băile Herculane, Băile Olăneşti, Băile Tuşnad, Câmpulung Moldovenesc, Cap Aurora, Călimăneşti-Căciulata, Costineşti, Covasna, Eforie Nord, Eforie Sud, Geoagiu-Băi, Gura Humorului, Jupiter, Mamaia, Mangalia, Moneasa, Neptun-Olimp, Poiana Braşov, Predeal, Pucioasa, Slănic, Saturn, Sinaia, Sângeorz-Băi, Slănic-Moldova, Sovata, Târgu Ocna, Târgu-Neamţ, Techirghiol, Vatra Dornei, Venus, Voineasa, Zona Parâng-Petroşani, Zona turistică a municipiului Piatra-Neamţ, Râşnov-Braşov.

Stațiuni turistice de interes local: 1 Mai, Albac, Albeştii de Muscel, Arieşeni, Balvanyos, Bazna, Bălţăteşti, Băile Homorod, Băile Turda, Băile Băiţa, Borsec, Borşa, Bran, Breaza, Călacea, Cheia, Crivaia, Durău, Harghita-Băi, Horezu, Izvoru Mureşului, Lacu Roşu, Lacu Sărat, Lipova, Moieciu, Ocna Sibiului, Ocna Şugatag, Păltiniş, Pârâul Rece, Praid, Săcelu, Sărata Monteoru, Secu, Semenic, Snagov, Stâna de Vale, Straja, Soveja, Tăşnad, Timişu de Sus, Tinca, Trei Ape, Vălenii de Munte, Vaţa de Jos, Vişeu de Sus, Zona Fântânele, Zona Muntele Băişorii, Zona Şuior – Baia Sprie.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement