Connect with us
Advertisement

Actualitate

Biserica Greco-Catolică din România a primit Medalia Aniversară „Centenarul Marii Uniri” din partea președintelui Iohannis

Publicat

Președintele României, Klaus Iohannis, a conferit Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, Medalia Aniversară „Centenarul Marii Uniri”.

Cardinalul Lucian Mureșan, Arhiepiscop Major și Mitropolit al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, a fost reprezentat la ceremonia festivă de Preasfinția Sa Cristian Crișan, Episcop al Curiei Arhiepiscopiei Majore, Donec aliter provideatur și de Preasfinția Sa Mihai Frățilă, Episcop al Eparhiei „Sfântul Vasile cel Mare” de București.

„Recunoașterea de către Președintele României a rolului însemnat pe care Biserica Blajului l-a avut în formarea conștiinței și a identității naționale, în afirmarea culturii românești în modernitate, în deschiderea societății spre spiritul european și în înfăptuirea idealului național, reprezintă un motiv de profundă bucurie pentru toți românii greco-catolici și este o mare onoare pentru Biserica Română Unită”, afirmă Cardinalul Lucian în mesajul trimis.

„Se adeverește și în felul acesta că adevărul, binele și dreptatea au întotdeauna o vocație la veșnicie, iar sacrificiile depuse în afirmarea acestor valori în sânul și în sensul propășirii poporului nostru nu pot fi uitate de conștiința națională, fiind o moștenire prețioasă și o speranță pentru ziua de mâine.

Pilda luminoasă a Fericitului Cardinal Iuliu Hossu, Vestitorul Marii Uniri de la Alba Iulia, a preoților model, dintre care îl amintim cu emoție pe părintele Pompei Onofrei din Sibiu, precum și a numeroșilor credincioși laici, între care strălucesc figurile lui Iuliu Maniu și a Doinei Cornea, sunt exemple vii de verticalitate și de trăire a valorilor creștine și umane, care ne inspiră pe fiecare dintre noi, îndeosebi în vremurile tulburi în care trăim”, a spus liderul Bisericii Greco-Catolice din România, care reamintește, cu această ocazie, că „prezentul și viitorul României trebuie să fie zidite tot pe temelia valorilor umane, morale și spirituale care i-au însuflețit odinioară de făuritorii Marii Uniri din 1918.”

Medalia Aniversară „Centenarul Marii Uniri” se acordă persoanelor fizice sau juridice, instituțiilor publice și organizațiilor neguvernamentale, autorităților administrației publice locale sau unităților administrativ-teritoriale care păstrează, cultivă, dezvoltă și prezintă într-o măsură deosebită memoria evenimentelor și personalităților care au contribuit la făurirea unității naționale și a statului modern român sau, prin activitate ori carieră, la apărarea valorilor în numele cărora s-a înfăptuit Marea Unire din 1918.

Instituită prin Legea nr. 91/2018 privind Centenarul Războiului pentru Întregirea Neamului și Centenarul Marii Uniri şi reglementată prin Hotărârea Guvernului nr. 888/2018, Medalia Aniversară „Centenarul Marii Uniri” este, alături de Medalia Comemorativă „Centenarul Războiului pentru Întregirea Neamului”, un însemn având statut de distincţie naţională, informează site-ul Administrației Prezidențiale, www.presidency.ro.

 Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Alba24 și pe Google News

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement