Blaj
Blaj: Bărbat reținut după ce și-a agresat mama în vârstă de 83 de ani. Femeia a sunat la poliție

Un bărbat din Blaj a fost reținut după ce și-a agresat mama în vârstă de 83 de ani, au transmis duminică reprezentanții IPJ Alba.
”La data de 12 iulie 2025, în jurul orei 06.40, polițiștii din Blaj au fost sesizați prin SNUAU 112, de către o femeie de 83 de ani, din municipiu, cu privire la faptul că a fost victima unei infracțiuni.
Din cercetările efectuate de polițiști, a reieșit că, în jurul orei 03.00, fiul femeii, în vârstă de 56 de ani, ar fi pătruns, fără drept, în curtea imoblilului acesteia, prin distrugerea unei porți de acces și ar fi agresat-o fizic, pe fondul unor discuții contradictorii și al consumului de alcool.
Pe numele bărbatului a fost emis un ordin de protecție provizoriu, pentru o perioadă de 5 zile, iar polițiștii au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de acesta, urmând ca în cursul zilei de azi, 13 iulie, să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Blaj, pentru dispunerea măsurilor legale.
Cercetările sunt continuate” au transmis polițiștii.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News