Connect with us
Publicitate

ACTUALITATE

BLAJ: Vaccinare fără programare, zilnic, la Centrul Cultural „Iacob Mureșianu”. Program și acte necesare

Publicat

Primăria Municipiului Blaj și Direcția de Sănătate Publică Alba au anunțat că toți cei care doresc să se vaccineze o pot face fără programare, în fiecare zi, la Centrul Cultural „Iacob Mureșianu” Blaj.

Serul cu care vor fi imunizați doritorii este cel de la Pfizer. 

Toate persoanele care au împlinit vârsta de 16 ani se pot prezenta la vaccinare, zilnic, între orele 8.00 – 20.00.

Persoanele care se prezintă la vaccinare au nevoie de buletin, iar, în cazul în care au efectuat prima doză, au nevoie și de adeverința de vaccinare cu serul Pfizer.

Minorii care au împlinit vârsta de 16 ani se pot prezenta la vaccinare doar însoțiți de un părinte sau de reprezentantul legal.

”În prezent sunt suficiente doze astfel încât să nu mai fie nevoie de programare prin platforma națională. Numărul de telefon al centrului de vaccinare de la Blaj este 0712-010.365. Autoritățile blăjene invită locuitorii să se vaccineze pentru a crește gradul de imunizare a populației împotriva SARS-COV-2 la nivelul comunității, vaccinarea fiind singura cale de revenire la normalitate”, transmit reprezentanții primăriei.

LISTA numerelor de telefon de la centrele de vaccinare din județul Alba:

Alba Iulia – centrul de la sala de sport a Universității ”1 Decembrie 1989” – 0769.769.790 (Pfizer)

Alba Iulia – centrul de la Colegiul Militar – 0777.910.200 (Pfizer)

Alba Iulia  – centrul de la Liceul ”Alexandru Domșa” – 0768.572.925 (Astra Zeneca și Pfizer)

Ighiu – 0712.010.205 (Moderna)

Sebeș – 0712.010.360 (Pfizer)

Aiud – 0777.910.194 (Pfizer)

Blaj – 0712.010.365 (Pfizer)

Zlatna – 0786.809.506 (Pfizer)

Abrud – 0768.572.862 (Astra Zeneca)

Cugir – 0777.910.195 (Pfizer)

Cîmpeni – 0712.010.371 (Pfizer)

Teiuș – 0761.112.349 (Pfizer)

Ocna Mureș – 0790.238.425 (Pfizer)

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax