Blocajul de la ANCPI amenință tranzacțiile imobiliare. Cumpărătorii cer prelungirea termenului pentru TVA de 9%
Blocajul de la ANCPI amenință tranzacțiile imobiliare. Un atac cibernetic masiv a blocat sistemele informatice ale Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI), chiar în pragul eliminării TVA de 9% de la 1 august.
Românii care vor să cumpere locuințe se tem că nu își vor putea finaliza la timp tranzacțiile și solicită autorităților prelungirea termenului pentru aplicarea cotei reduse de TVA de 9%.
Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI) a fost ținta unui atac cibernetic care a provocat cea mai gravă întrerupere tehnică din istoria instituției. Începând din 14 iulie 2026, toate sistemele informatice gestionate de ANCPI - inclusiv aplicația de cadastru și carte funciară e-Terra, precum și adresele de e-mail instituționale - sunt nefuncționale.
Potrivit reprezentanților ANCPI, aplicația e-Terra nu va fi repusă în funcțiune, cel mai probabil, până la finalul acestei săptămâni. Instituția susține că datele gestionate prin sistemele sale nu au fost compromise, iar circumstanțele atacului sunt în prezent investigate de autoritățile competente.
Blocajul de la ANCPI amenință tranzacțiile imobiliare
Fără o platformă e-Terra funcțională, mai multe proceduri esențiale pentru achiziția unei locuințe nu mai pot fi realizate, printre care:
- intabulările;
- înscrierile în cartea funciară;
- eliberarea extraselor de carte funciară;
- procesarea documentațiilor cadastrale;
- finalizarea dosarelor necesare semnării contractelor de vânzare-cumpărare.
Termenul-limită de 31 iulie 2026 pentru TVA de 9% la locuințe
Presiunea asupra cumpărătorilor vine din apropierea datei de 1 august 2026, când TVA-ul pentru locuințele noi urcă de la 9% la 21%. Conform Legii nr. 141/2025, persoanele fizice pot achiziționa o singură locuință cu cotă redusă de TVA, cu condiția ca:
- suprafața utilă să nu depășească 120 de metri pătrați;
- valoarea locuinței să fie de cel mult 600.000 de lei, fără TVA;
- livrarea locuinței să aibă loc până la 31 iulie 2026.
Dacă procedurile de transfer al dreptului de proprietate nu se finalizează la timp din cauza blocajului ANCPI, cumpărătorii riscă să piardă beneficiul cotei reduse, deși și-au îndeplinit toate obligațiile ce le reveneau.
PACT cere prelungirea termenului până în 2027
Patronatul Antreprenorilor din Contabilitate, Taxe și Audit din România (PACT) a solicitat Ministerului Finanțelor prelungirea cu un an - până la 31 iulie 2027 - a termenului de livrare pentru locuințele eligibile pentru TVA redus de 9%.
Organizația precizează că nu cere o facilitate fiscală nouă, ci doar menținerea efectelor regimului tranzitoriu pentru cei care au respectat integral condițiile legale.
Potrivit PACT, livrarea unei locuințe depinde de factori pe care cumpărătorul nu îi controlează: finalizarea lucrărilor, recepția construcției, obținerea documentației cadastrale, înscrierea în cartea funciară, racordarea la utilități și formalitățile notariale.
Cât de mare este diferența financiară dintre TVA de 9% și 21%
Impactul financiar al pierderii cotei reduse este semnificativ.
Spre exemplu, pentru o locuință la valoarea maximă eligibilă de 600.000 de lei (fără TVA):
Cota TVA - Valoare TVA
- 9% - 54.000 lei
- 21% - 126.000 lei (diferență de 72.000 de lei)
O diferență de 72.000 de lei poate afecta aprobarea unui credit ipotecar, gradul de îndatorare al cumpărătorului și, în unele cazuri, chiar posibilitatea finalizării achiziției locuinței.
Până în prezent, autoritățile nu au anunțat oficial dacă persoanele afectate de blocajul sistemului ANCPI vor beneficia de o derogare sau de o prelungire a termenului pentru aplicarea TVA de 9%. Cumpărătorii și organizațiile din domeniu așteaptă un răspuns rapid, având în vedere că termenul-limită de 31 iulie 2026 se apropie.
ȘTIREA TA — trimite informații foto/video la Alba24
Publică Anunț Gratuit pe Alba24.ro
Publica un anunt gratuit





Comentarii (0)