Actualitate
BMW și AUDI recheamă în service sute de automobile. Posibile probleme la airbag-uri și la sistemul de frânare
Un număr de 471 automobile au fost rechemate în service-uri de către constructorii germani BMW și Audi în România. BMW recheamă în service 277 autovehicule cu posibile probleme la airbag-ul pasagerului dreapta-față, pe când Audi a vizat 194 autovehicule cu posibile probleme la sistemul de frânare. Costurile reparațiilor în service sunt suportate de către fabricanți.
Constructorul german de automobile BMW recheamă în service 277 mașini BMW Seria 3, modelul E46, produs între anii 1999 (luna mai) și 2006 (luna august), din cauza unor posibile probleme cu airbag-ului pasagerului dreapta-față. Această rechemare în service include 1,6 milioane de mașini la nivel mondial și este generată de compania japoneză Takata, unul dintre furnizorii de airbag-uri al BMW.
“Din cauza unor influențe pe termen lung în zonele cu un nivel ridicat de umiditate a aearului, umiditatea ajunge în carcasa generatorului de gaz a airbag-ului frontal pasager. În această situație, dacă airbag-ul frontal pasager este activat, poată să apară creșterea presiunii interne. În cel mai rău caz, generatorul de gaz al airbag-ului frontal pasager se poate deteriora”, a anunțat BMW.
Rechemarea mașinilor în service presupune înlocuirea airbag-ului frontal pentru pasagerul din dreapta, operațiune care durează o oră.
Un alt constructor german de automobile, Audi, recheamă în service un număr de 194 automobile comercializate în Romania, din modelele A4, A5, A6, Q5 si Q7, pentru posibile probleme la sistemul de frânare care pot conduce la scăderea eficienței frânelor.
Există posibilitatea ca, în cazuri izolate, prin furtunurile de vacuum să ajungă ulei în amplificatorul forței de frânare. În această situație se poate deteriora membrana amplificatorului, rezultând reducerea asistenței la frânare. Autovehiculul poate fi franat în continuare într-un astfel de caz, aceasta necesitând însă o presiune evident mai mare pe pedala de frână, mentionează Audi.
Reparatia presupune înlocuirea unei conducte de vacuum, operațiune care durează circa 30 de minute.
La fel ca și în cazul altor operațiuni de recall, costurile pentru reparații sunt suportate de fabricanți.
Printre mărcile care au mai făcut rechemări în service în acest an, în România, se numără Yamaha, Renault, Land Rover, Mitsubishi, Jaguar, Dacia, Toyota, Hyundai, Honda, Nissan și Mercedes-Benz.
sursa: 0-100. hotnews.ro
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News