Boboteaza și Sfântul Ioan Botezătorul, 6 și 7 ianuarie, devin zile libere. Când va genera noua lege prima mini-vacanță și de ce
Senatul a adoptat tacit o propunere legislativă a deputaţilor PSD prin care Boboteaza şi Sf. Prooroc Ioan Botezătorul, sărbătorite anual pe 6 şi 7 ianuarie, sunt declarate zile nelucrătoare.
Românii nu se vor putea bucura de ele prea curând, asta pentru că în următorii ani, cel puțin una dintre ele cade în weekend.
În 2023, doar ziua de 6 ianuarie cade într-o zi de vineri, iar 7 ianuarie este sâmbăta. Rezultă o minivacanță de trei zile.
Nici în 2024, legea nu produce efecte majore pentru cetățeni, cum ar fi o mini-vacanță: cele două zile cad în weekend.
Abia în 2025, cele două zile vor cădea lunea și marțea și vor genera o mini-vacanță de 4 zile.
Situația va fi similară și în 2026, când, de asemenea, Boboteaza și Sfântul Ioan Botezătorul, cad lunea și marțea.
Zile libere de Bobotează și Sfântul Ioan Botezătorul: adoptare tacită în Senat
Nota de adoptare tacită a propunerii legislative, pentru care termenul de dezbatere şi vot s-a împlinit pe 30 noiembrie, a fost citită în plen de preşedintele interimar al Senatului, Alina Gorghiu, care a condus şedinţa plenului.
„În mai multe state europene, ortodoxe sau catolice, precum Austria, Cipru, Croaţia, Finlanda, Grecia, Italia, Polonia, Rusia, Slovacia, Spania ori Suedia, ziua de 6 ianuarie a fost inclusă ca sărbătoare legală, zi nelucrătoare, tocmai pentru importanţa ei religioasă.
Strâns legată de sărbătoarea Botezului Domnului este cinstirea celui care a săvârşit Botezului Domnului, Sfântul Proroc loan Botezătorul, în ziua de 7 ianuarie, în fiecare an.
Pentru creştinii ortodocşi care utilizează calendarul neîndreptat (zis de stil vechi), ziua de 7 ianuarie este importantă pentru că, la această dată, este prăznuită Naşterea Domnului”, argumentează iniţiatorii în expunerea de motive a propunerii legislative.
AICI – Document: Propunerea legislativă zile libere 6 și 7 ianuarie
Expunerea de motive: Cum motivează inițiatorii introducerea celor două noi zile libere
În expunerea de motive inițiatorii susțin că ”Pentru creştinii ortodocşi Praznicul Botezului Domnului sărbătorit anual pe data de 6 ianuarie este sărbătorit şi de către credincioşii romano-catolici, greco- catolici şi penticostali, care, potrivit aceluiaşi recensământ, însumează 7,34% din populaţia României.
Sărbătoarea Botezului Domnului (Epifania) sau Bobotează, aşa cum mai este numită în termeni populari, este unică şi prin aceea că, în această zi, cea mai mare parte a credincioşilor ortodocşi sunt prezenţi la biserică pentru a primi Agheasmă Mare.
În tradiţia ortodoxă. Sfinţirea cea Mare a apei sau Agheasmă Mare este o rânduială liturgică săvârşită doar de Bobotează. (…)
LISTA: Zile libere legale în România
În prezent, dintre cele 15 libere legale stabilite de Codul muncii, nouă sunt sărbători religioase.
Calendarul zilelor nelucrătoare pentru salariați din acest an poate fi găsit mai jos.
Codul muncii stabilește în prezent următoarele 15 libere legale:
- 1 și 2 ianuarie (prima și a doua zi de Anul Nou);
- 24 ianuarie (Ziua Unirii Principatelor Române);
- Vinerea Mare (ultima zi de vineri înaintea Paștelui);
- prima și a doua zi de Paști;
- 1 mai (Ziua Muncii);
- 1 iunie (Ziua Copilului);
- prima și a doua zi de Rusalii;
- 15 august (Adormirea Maicii Domnului);
- 30 noiembrie (Sfântul Andrei);
- 1 decembrie (Ziua Națională a României);
- 25 și 26 decembrie (prima și a doua zi de Crăciun).
Urmariti Alba24.ro si pe Google News
Anunturi Alba24
Publica un anunt gratuitSTIREA TA — trimite foto/video la Alba24







Comentarii (2)