Eveniment
Bogdan Borza are cele mai multe şanse pentru titlul ”Sportivul Anului 2011” din județul Alba. Vezi ce performanțe îl recomandă
Tenismanul Bogdan Alexandru Borza, în vârstă de 14 ani, din Cugir are cele mai mari şanse să primească, pe 20 decembrie, trofeul ”Sportivul Anului 2011” din județul Alba. Acesta a reușit să obțină trei titluri de campion european la categoria lui de vârstă și a fost de patru ori campion național.
Alba24.ro a făcut o analiză a performanţelor celor mai buni sportivi din judeţ , iar rezultatele acesteia îl recomandă pe Bogdan Borza ca fiind sportivul anului. Mai mult, tatăl lui Bogdan Borza a confirmat acest fapt și ne-a mărturisit că a fost invitat la gala din 20 decembrie pentru a primi, în numele fiului său, diploma şi trofeul pentru cel mai bun sportiv din județul Alba pe anul 2011.
Momentan, sportivul se află în Statele Unite ale Americii, invitat la Academia ”Bollettieri” și va lipsi de la Gala Sportului, astfel că diploma va fi ridicată de tatăl acestuia, Ioan Borza. ”Momentan, nici nu realizez ce înseamnă pentru Bogdan acest lucru, în mod normal mă așteptam ca el să fie în primii trei sportivi ai anului, la fel cum și anul trecut aș fi vrut să fie în primii 10. Nu e lucru ușor să obții performanțele lui Bogdan la nivel județean”, a spus tatăl acestuia, Ioan Borza.
Mai mult, tenismanul cugirean a avut parte de o surpriză la Academia „Bollettieri”. Acesta s-a antrenat pe un alt teren, în același timp în care și sportiva Maria Sharapova își efectua ședința de pregătire.
Contactat telefonic, directorul DJTS Alba a refuzat să confirme informațiile noastre, spunând că doar pe 20 decembrie se va afla oficial numele celui mai bun sportiv din județ.
Bogdan Borza, desemnat de curând jucătorul anului în Tenis Europe la U-14
De curând, sportivul cugirean, Bogdan Borza a obținut titlul ”Jucătorul anului” în Tenis Europe. Premiul Player of the Year recompensează anual cele mai bune rezultate obținute de-a lungul sezonului, iar Borza a strâns rezultate atât la dublu, cât și singur. ”Nu pot realiza cât de mare e acest premiu, însă cred că greul abia acum începe, pentru că nu e ușor ce va urma mai departe. Bogdan are talent, iar dacă va munci mai departe va putea ajunge un jucător mare”, a mai spus tatăl acestuia. Sportivul s-a mutat de curând la București, unde va fi pregătit de oameni de specialitate pentru a face progrese mai mari în ceea ce privește evoluțiile acestuia.
Bogdan Borza a fost recompensat cu un gadget multifuncțional RS800 CX, folosit de jucătorii de tenis.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News