Eveniment
UPDATE FOTO: Bombă de aviație de 50 de kilograme, descoperită de o echipă de muncitori, lângă Gara din Războieni
![](https://alba24.ro/wp-content/uploads/2021/06/bomba-proiectil-e1622829741714.jpg)
Echipa pirotehnică din cadrul Detașamentului de Pompieri Alba Iulia a intervenit vineri, în jurul orei 20:30, pentru asanarea unei bombe de aviație pe strada Gării din localitatea Războieni, comuna Unirea.
Potrivit ISU Alba, bomba a fost descoperită de către o echipă de muncitori care lucrau la înlocuirea conductelor de apă, vizavi de Gara Războieni, la o distanță de aproximativ 20 de metri de clădirea principală.
Pe o raza de 200 de metri nu sunt clădiri locuite.
![](https://alba24.ro/wp-content/uploads/2025/01/Tobimar-Angajari.gif)
Traficul este restricționat, iar zona este balizată și supravegheată de unechipaj de poliție și un echipaj de pompieri militari.
UPDATE, ora 21:00 – Potrivit ISU Alba, în urma evaluării de către echipa pirotehnică, s-a confirmat existența bombei de aviație, cu o greutate aproximativă de 50 de kilograme.
![](https://alba24.ro/wp-content/uploads/2025/02/artinstall4.gif)
S-a constatat că muniția este inactivă și poate fi transportată în siguranță la depozit cu luarea tuturor măsurilor de siguranță pe timpul transportului.
Muniția va fi distrusă pe data de 8 iunie 2021.
foto: ISU Alba
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News
![](https://alba24.ro/wp-content/uploads/2021/09/sigla_alba24_300-x-92-1.png)