Actualitate
BOR este de acord cu discuţii pe tema impozitării veniturilor ei, însă împreună cu chestiunea retrocedării sau compensării averilor
Reprezentanții Bisericii Ortodoxe Române sunt de acord cu o discuţie pe tema impozitării veniturilor ei, însă cu o condiţie: să fie luate în discuţie şi retrocedările sau compensaţii pentru bunurile confiscate de statul român, „astfel încât Biserica să poată dispune de resursele necesare pentru întreținere și pentru susținerea operei ei social-filantropice”.
„Biserica este deschisă pentru o discuţie pe tema impozitării veniturilor ei dacă această discuţie este abordată împreună cu chestiunea retrocedării sau a compensării tuturor proprietăţilor bisericeşti confiscate de Statul român, astfel încât Biserica să poată dispune de resursele necesare pentru întreţinere şi pentru susţinerea operei ei social-filantropice”, se precizează într-un comunicat al Patriarhiei Române.
Potrivit reprezentanţilor Bisericii Ortodoxe Române, până în prezent, a fost retrocedată numai o mică parte din proprietăţile BOR confiscate de regimul comunist.
„În urmă cu câteva zile, Patriarhia Română a explicat într-un comunicat de presă că veniturile realizate de unităţile bisericeşti sunt folosite pentru cheltuieli cu salariile, utilităţile, întreţinerea unui important patrimoniu de locaşuri de cult şi alte clădiri bisericeşti, pentru susţinerea unei semnificative opere social-filantropice şi educaţional-culturale în societatea românească şi în comunităţile de români din străinătate”, se mai transmite în comunicat.
„Faptul că Biserica Ortodoxă Română este bine organizată şi are capacitatea de a-şi administra eficient proprietăţile trebuie apreciat şi promovat, iar nu invidiat şi denigrat. Cele aproximativ 800 de instituţii şi programe socio-medicale şi educaţionale (cabinete medicale, cabinete de consultanţă, cămine şi centre pentru bătrâni, copii şi alte persoane defavorizate, grădiniţe etc.), pentru susţinerea cărora anul trecut (2014) eparhiile Patriarhiei Române au cheltuit peste 87.000.000 lei, sunt susţinute în imensa lor majoritate tocmai din veniturile obţinute corect şi transparent de eparhiile Bisericii Ortodoxe Române. (…) Reamintim că statutul fiscal al Cultelor din România este similar cu cel din majoritatea statelor Uniunii Europene în care acestea sunt susţinute pentru contribuţia lor la viaţa societăţii”, subliniază sursa citată.
Reprezentanţii Patriarhiei consideră că presiunea mediatică pentru o eventuală impozitare a veniturilor Bisericii are ca scop o diminuare a susţinerii activităţilor social-educaţionale şi social-filantropice ale acesteia şi o diminuare a rolului Bisericii Ortodoxe Române în societate.
„Proprietăţile şi veniturile bisericeşti sunt astăzi folosite pentru susţinerea multiplelor activităţi derulate de Biserică în societatea românească”, mai spun reprezentanţii Bisericii.
Săptămâna trecută, ministrul de Finanţe, Eugen Teodorovici, declara că s-ar putea lua în considerare impozitarea micilor venituri ale Bisericii, provenite din vânzarea lumânărilor şi a altor obiecte de cult, dar discuţia poate avea loc la finalul anului.
sursa: gândul.info
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News