Connect with us
Publicitate

EVENIMENT

Boxerul român manageriat de Floyd Mayweather, fascinat de Alba Iulia. Ce a spus Ronald Gavril despre Cetatea Alba Carolina

Publicat

Unul dintre cei mai titrați boxeri români, Ronald ”The Thrill” Gavril a fost în ultimele zile la Alba Iulia. Acesta a vizitat Cetatea Alba Carolina, dar s-a și întâlnit cu boxerii clubului de box din Alba Iulia, elevi ai antrenorului Andrei Dărămuș. 

De asemenea a avut o întâlnire și cu reprezentații primăriei Alba Iulia. 

Gavril, a rămas fascinat de Cetatea Alba Carolina, iar dovadă în acest sens stă o postare pe Facebook făcută de acesta.

”Astăzi am avut o experiență cu adevărat uimitoare în frumosul oraș Alba Iulia! Am avut privilegiul să vizitez Cetatea și să explorez șanțurile sale, iar totul a fost absolut fascinant.

Sunt plăcut surprins de cât de frumoasă este Alba Iulia, cu străzile sale încărcate de istorie și arhitectură impresionantă. Am avut ocazia să admir Poarta a III-a, Catedrala Încoronării și Grădina Unirii, care sunt doar câteva dintre atracțiile principale ale cetății și orașului.

M-am simțit cu adevărat conectat la istoria bogată a acestui loc și am fost copleșit de energia și frumusețea sa. Alba Iulia este un adevărat tezaur național, iar eu sunt nerăbdător să mă întorc în curând pentru a explora și mai mult și pentru a mă bucura de tot ce acest oraș minunat are de oferit.

Ronald Gavril, impresionat de ospitalitatea albaiulienilor

Mulțumesc, Alba Iulia, pentru ospitalitatea voastră și pentru această experiență memorabilă. Voi păstra amintiri frumoase din această vizită și cu siguranță mă voi întoarce pentru a descoperi și mai multe comori ascunse ale acestui loc special”, a scris acesta pe Facebook.

Ronald este manageriat de Floyd Mayweather, iar în luna februarie a cucerit titlul vacant WBC Continental Americas la categoria semigrea după ce l-a învins la puncte pe americanul Khainell Wheeler, într-un meci desfăşurat pe durata a opt runde, la Cow Palace din Daly City (California).

Atunci pentru Gavril (36 de ani) a fost a 23-a victorie la profesionişti (18 KO). El mai are 3 înfrângeri.

Românul are acum cinci victorii consecutive, iar pe precedentele patru le-a obținut prin KO tehnic. Dintre acestea, ultimele două confruntări au avut loc la semigrea, după ce el a boxat până atunci la supermijlocie.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax