Connect with us
Advertisement

Economie

BRD Pensii private, sancționat de ASF. Amenzi sau retrageri de avize pentru conducerea societății. Ce nereguli s-au găsit

Publicat

Autoritatea de Supraveghere Financiară (A.S.F.) a efectuat un control permanent la societatea BRD Societate de Administrare a Fondurilor de Pensii Private S.A., în urma căruia a constatat că directorul general și membrii Consiliului de Administrație al societății au încălcat regulile de guvernanță corporativă și cele privind evidența situațiilor contabile ale administratorului.

În sarcina directorului general s-au reținut fapte contravenționale privind efectuarea unor înregistrări în contabilitate, care nu au avut la bază documente justificative, nu au raționament economic, contravin funcționalității conturilor și care nu reflectă situația reală a patrimoniului administratorului BRD Societate de Administrare a Fondurilor de Pensii Private S.A, potrivit unui comunicat de presă transmis de ASF.

Comunicatul ASF:

În sarcina membrilor Consiliului de Administrație al societății s-au reținut fapte contravenționale, din care rezultă că aceștia nu au asigurat un management prudent şi corect al administratorului BRD Societate de Administrare a Fondurilor de Pensii Private S.A., fapt ce a afectat patrimoniul administratorului.

Ca urmare a aspectelor constatate în acțiunea de control și potrivit prevederilor legale, Consiliul Autorității de Supraveghere Financiară a decis următoarele măsuri sancționatorii:

1. Sancționarea doamnei Alina Cecilia Andreescu, în calitate de Director general al BRD Societate de Administrare a Fondurilor de Pensii Private S.A., cu amendă contravențională în cuantum de 100.000 de lei și, complementar, cu interzicerea, pe o perioadă de 180 de zile, a desfășurării activităților reglementate de Legea nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat, republicată cu modificările și completările ulterioare și Legea nr. 204/2006 privind pensiile facultative, cu modificările și completările ulterioare;

2. Sancționarea domnului Laurent Simon Doubrovine, în calitate de membru al Consiliului de Administrație al BRD Societate de Administrare a Fondurilor de Pensii Private S.A., cu amendă contravențională în cuantum de 60.800 de lei și, complementar, cu interzicerea, pe o perioadă de 180 de zile, a desfășurării activităților reglementate de Legea nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat, republicată cu modificările și completările ulterioare și Legea nr. 204/2006 privind pensiile facultative, cu modificările și completările ulterioare;

3. Sancționarea doamnei Raluca Ioana Moise, în calitate de membru al Consiliului de Administrație al BRD Societate de Administrare a Fondurilor de Pensii Private S.A., cu amendă contravențională în cuantum de 60.800 de lei și, complementar, cu interzicerea, pe o perioadă de 180 de zile, a desfășurării activităților reglementate de Legea nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat, republicată cu modificările și completările ulterioare și Legea nr. 204/2006 privind pensiile facultative, cu modificările și completările ulterioare;

4. Sancționarea domnului Arnaud Charles Marie René Brière de la Hosseraye, în calitate de membru al Consiliului de Administrație al BRD Societate de Administrare a Fondurilor de Pensii Private S.A., cu amendă contravențională în cuantum de 55.500 de lei și, complementar, cu interzicerea, pe o perioadă de 180 de zile, a desfășurării activităților reglementate de Legea nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat, republicată cu modificările și completările ulterioare și Legea nr. 204/2006 privind pensiile facultative, cu modificările și completările ulterioare.

Având în vedere sancțiunile menționate mai sus, A.S.F. a procedat, conform prevederilor Regulamentului nr. 1/2019 cu modificările și completările ulterioare, la reevaluarea membrilor structurii de conducere ale căror autorizații erau în vigoare la data de 11.05.2022. În urma finalizării procesului de reevaluare, Consiliul A.S.F. a hotărât:

1. Retragerea aprobării acordate doamnei Alina Cecilia Andreescu, în calitate de Director general al BRD Societate de Administrare a Fondurilor de Pensii Private S.A.;

2. Retragerea aprobării acordate doamnei Raluca Ioana Moise, în calitate de Membru al Consiliului de Administrație al BRD Societate de Administrare a Fondurilor de Pensii Private S.A.;

3. Retragerea aprobării acordate domnului Arnaud Charles Marie René Brière de la Hosseraye, în calitate de Membru al Consiliului de Administrație al BRD Societate de Administrare a Fondurilor de Pensii Private S.A.

Sancțiunile aplicate nu au vizat activitatea desfășurată de societatea BRD Societate de Administrare a Fondurilor de Pensii Private S.A. în legătură cu administrarea fondurile de pensii private. Interesele participanților și activele fondurilor, care sunt separate de activele administratorului, nu au fost afectate.

 Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Alba24 și pe Google News

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement