Connect with us
Advertisement

Eveniment

Brigada Operațiuni Speciale Alba Iulia a participat la un FLAGRANT împotriva unui polițist local din Sibiu care ceruse mită

Publicat

Lucrătorii de poliţie din cadrul Brigăzii Operațiuni Speciale Alba Iulia au sprijinit o operațiune a Direcţiei Generale Anticorupţie – Serviciul Judeţean Anticorupţie Sibiu

Prim procurorul Ion Veştemean, purtător de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, a transmis că la data de 03.12.2021, organele de cercetare penală s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârşirea infracţiunilor de trafic de influență și cumpărare de influență.

Din cercetările efectuate s-a reţinut că, în cursul anului 2019, o persoană din municipiul Sibiu (denunţătorul în vârstă de 65 ani) a edificat o copertină amplasată deasupra ușii de acces în apartamentul acestuia situat în municipiul Sibiu, fără a obține în prealabil o autorizație de construire din partea Primăriei Municipiului Sibiu.

Poliţia Locală Sibiu a dispus sancționarea contravențională a denunțătorului, impunându-se totodată intrarea în legalitate a acelei construcții, potrivit Legii nr. 50/1991.

Având în vedere că denunţătorul nu a efectuat demersurile necesare în scopul intrării în legalitate, Poliția Locală Sibiu a promovat o acțiune civilă la Judecătoria Sibiu, solicitându-se obligarea denunțătorului la intrarea în legalitate sau la desființarea construcției efectuate fără autorizație de construire.

Polițistul local a cerut șpagă

În cursul lunii noiembrie 2021, un angajat al Poliţiei Locale Sibiu (bărbat, în vârstă de 36 ani) l-a abordat pe denunțător şi i-a relatat că îl poate ajuta în cadrul procedurii de intrare în legalitate pe care acesta din urmă era obligat să o urmeze în ipoteza în care nu dorea să îi fie desființată construcția nelegal edificată.

La data de 18.11.2021, denunţătorul a fost contactat de către angajatul Poliţiei Locale Sibiu, care, asigurându-l că îi sunt cunoscuți funcționarii publici din cadrul Primăria Municipiului Sibiu cu abilitați a verifica dosare de autorizare a edificării construcțiilor și a emite autorizațiile de construire, a pretins suma de 600 de lei, cu titlu de preț al influenței, spunând că astfel îi va determina pe acești funcționari publici să îi soluționeze favorabil cererea de intrare în legalitate cu privire la construcția ridicată nelegal.

În ziua de 15.12.2021, angajatul Poliţiei Locale Sibiu s-a întâlnit cu denunţătorul într-un restaurant din municipiul Sibiu, acesta din urmă având calitatea de colaborator cu identitate reală, ocazie cu care i-a spus că ar fi achitat el pentru denunțător suma de 600 de lei către angajații Primăriei Municipiului Sibiu spre a-i determina să îi soluționeze favorabil cererea acestuia de intrare în legalitate, context în care a solicitat de la denunţător plata acestei sume care ar fi fost anterior achitată din patrimoniul său cu titlu de mită.

Cu ocazia acelei întâlniri, potrivit discuțiilor anterioare, angajatul Poliţiei Locale Sibiu a primit de la denunţător suma totală de 600 de lei, sumă ce a fost ulterior ridicată de la acesta de organele de urmărire penală, cu ocazia constatării în flagrant a faptei de corupție.

Prin ordonanța procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, jud. Sibiu, din data de 03.12.2021, s-a dispus începerea urmăririi penale „in rem” pentru comiterea infracțiunilor de trafic de influență și cumpărare de influență.

La data de 15.12.2021, prin ordonanța procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu s-a dispus efectuarea în continuarea a urmăririi penale față de suspect angajatul Poliţiei Locale Sibiu cu privire la săvârșirea infracțiunii de trafic de influență.

Prin ordonanța procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, jud. Sibiu, din data de 15.12.2021 s-a dispus reţinerea suspectului pentru o perioadă de 24 ore, urmând ca în cursul zilei de astăzi a se aprecia asupra măsurilor preventive ce urmează a fi dispuse în cauză.

Pe parcursul cercetărilor, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, au beneficiat de sprijinul lucrătorilor de poliţie judiciară din cadrul Serviciului Judeţean Anticorupţie Sibiu şi a lucrătorilor de poliţie din cadrul Brigăzii Operațiuni Speciale Alba Iulia.

Foto: Arhivă

Urmăriți știrile Alba24.ro și pe Google News.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement