studenti erasmus Implementarea programului Eurodyssee în anul 2015 este inclusă într-un proiect de hotărâre propus pentru aprobare în ședința de joi, 29 ianuarie. Programul de mobilitate profesională Eurodyssee permite tinerilor rezidenți ai unei regiuni membre ale Adunării Regiunilor Europene (ARE) să beneficieze de stagii profesionale în străinătate.

Publicitate

În vederea implementării programului în 2015, județul Alba prin Consiliul Județean Alba va realiza un acord de asociere cu Universitatea ”1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, bugetul estimativ al programului fiind de 30.000 lei.

Județul Alba prin Consiliul Județean Alba, ca membru al ARE, participă activ în cadrul Programului Eurodyssee, program ce constă în schimbul de stagiari-bursieri pentru efectuarea de stagii profesionale între regiunile membre ale Adunării Regiunilor Europene, se arată în documentaţia de proiect

Universitatea ”1 Decembrie 1918” Alba Iulia va sprijini participarea Consiliului Județean Alba în cadrul programului Eurodyssee prin punerea la dispoziție a două spații de cazare cu capacitatea de două persoane fiecare și suportarea cheltuielilor generate de utilizarea acestor spații de cazare (apă, energie electrică, încălzire, canalizare, menaj, internet, etc).

Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90

Buget estimativ alocat de județul Alba Programului Eurodysssee, pentru anul 2015:

Bursă - 1.500 lei / stagiar / lună, 15.000 lei / 2 stagiari / 5 luni fiecare stagiu

Cheltuieli cu vizite pentru descoperirea județului / țării - 700 lei / stagiar, 1.400 lei / 2 stagiari

Curs de limba română (80 de ore – 1 lună) - 2.000 lei

Transport stagiari români - 11. 600 lei.

”Programul Eurodyssee le permite tinerilor aflați în căutarea unui loc de muncă să lucreze în străinătate pentru o perioadă de minim 3 luni și maxim 7 luni, sau să dobândească o experiență profesională care oferă o calificare. Totodată, le permite acestora să învețe sau să se perfecționeze în utilizarea unei limbi străine, să devină mai atractivi pentru angajatori”, a declarat anul trecut, președintele Eurodyssee Michelle Sabban.

Publicitate

De asemenea, programul le poate oferi agenților economici posibilitatea de a utiliza competențele unei țări europene, de a participa la procesul de dezvoltare a propriului județ și a Europei. Programul Eurodyssee este benefic și județelor, care vor putea avea astfel un răspuns la cererea agenților economici și la așteptările tinerilor.