Connect with us
Advertisement

Eveniment

Bugetarii din instituțiile județene protestează la București. Cer eliminarea inechităților salariale 

Publicat

Bugetarii din instituțiile județene protestează la București. Cer eliminarea inechităților salariale din domeniile în care lucrează. 

Angajaţii din Agenţiile Judeţene pentru Protecţia Mediului, Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, Arhivele Naţionale ale României, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi Sport şi Tineret vor organiza joi, în Piaţa Victoriei, un miting de protest faţă de inechităţile şi discriminările salariale existente în domeniile de activitate reprezentate.

„Sindicatul Agenţiilor Judeţene pentru Protecţia Mediului, Sindicatul Angajaţilor din Oficiul Naţional al Registrului Comerţului – SAONRC, Sindicatul Europol – filiala Arhivele Naţionale ale României, Sindicatul Salariaţilor din cadrul Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării – CNCD şi Sindicatul Naţional Sport şi Tineret – SNST – afiliate la Federaţia Publisind şi Blocul Naţional Sindical – organizează un miting de protest contra inechităţilor şi discriminărilor salariale existente în domeniile de activitate reprezentate.

Joi, 23 mai 2024, ora 13:30, sindicatele Publisind organizează Miting de Protest în faţa Piaţa Victoriei”, se arată într-un comunicat al Publisind.

Potrivit sindicaliştilor, veniturile salariaţilor din aceste instituţii sunt menţinute deliberat la niveluri care nu reflectă complexitatea muncii sau care în anumite situaţiei sunt chiar sub limita subzistenţei.

„Cu toate acestea, precum şi în condiţiile în care nu se fac încadrări corespunzătoare, angajatorii pretind performanţă, impun muncă suplimentară şi alocă constant extrasarcini, în schimb salariaţii au de respectat o serie de interdicţii specifice profesiilor. Revendicăm – respectul cuvenit profesiilor noastre!” se precizează în comunicatul citat.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement