Actualitate
Bugetul de stat pe 2016 intră la aprobare în plenul Parlamentului. Raport favorabil în comisiile de specialitate

Cele două proiecte, privind bugetul de stat şi cel al asigurărilor sociale pe 2016 au fost transmise Parlamentului, miercuri, cu propunerea de a fi dezbătute şi adoptate în procedură de urgenţă.
Potrivit calendarului prezentat de Legislativ, Bugetul ar trebui sa fie votat miercuri, înainte de plecarea premierului Cioloş la reuniunea de iarnă a Consiliului European, în perioada 17-18 decembrie.
”Cel mai probabil, dezbaterea în plen o sa înceapă în cursul zilei de luni. Votul final o să fie, cel mai probabil, în cursul zilei de miercuri, dacă se va finaliza dezbaterea în plen, pentru că s-a stabilit să lucrăm cu program prelungit”, a anunţat, săptămâna trecută, Ludovic Orban.

Bugetul de stat şi bugetul asigurărilor sociale pe 2016 au primit, duminică, aviz favorabil din partea comisiilor reunite de buget-finante, cele mai multe amendamente depuse de parlamentari fiind respinse.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News