Connect with us
Publicitate

Actualitate

Bulgaria închide școli, restaurante și centre comerciale. Călătoriile, interzise iar petrecerile private limitate la 15 persoane

Publicat

Bulgaria a anunțat măsuri drastice pentru a reduce numărul de infectări cu  SARS-COV2. Miercuri, 25 noiembrie, Guvernul condus de Boiko Borisov a decis închiderea şcolilor, a restaurantelor şi a centrelor comerciale. Spitalele din Bulgaria sunt suprasolicitate din cauza exploziei cazurilor de infectare cu COVID-19 din ultima săptămână, potrivit AFP.

Măsurile vor intra în vigoare vineri seară, 27 noiembrie, şi vor fi în vigoare până pe 21 decembrie, a anunţat ministrul Sănătății, Kostadin Angelov.

Măsurile luate de bulgari pentru a combate pandemia de COVID-19

Printre măsurile anunțate se numără închiderea creşelor, grădiniţelor, şcolilor, universităţilor, închiderea restaurantelor, cafenelelor și închiderea centrelor comerciale.

De asemnea, se interzic călătoriile turistice organizate, evenimentele sportive se vor desfăşura fără public, sălile de sport vor fi închise, iar teatrele vor funcţiona la 30% din capacitatea sălilor, cu respectarea distanţei de 1,5 metri între spectatori.

Congresele, conferinţele, seminariile, instruirile şi alte evenimente publice, culturale şi de divertisment vor fi anulate, iar petrecerile private vor fi limitate la 15 persoane.

Bisericile, moscheile şi sinagogile rămân deschise, iar plimbările în parcuri şi grădini vor fi permise.

De asemenea, magazinele neesenţiale şi cu produse alimentare rămân deschise.

În contextul unei penurii de personal şi al unui corp medical îmbătrânit, spitalele se află adesea în incapacitatea de a primi noi bolnavi.

Presa prezintă cazuri sfâşietoare ale unor pacienţi respinşi la spital care au murit acasă sau într-o scară de bloc. Studenţi la medicină, deputaţi şi militari ajută personalul medical, iar vehicule de poliţie au fost transformate în ambulanţe, la Sofia.

„Obiectivul este reducerea la jumătate a riscului de contaminare. Măsurile adoptate de Bulgaria sunt mai liberale decât în alte părţi“, a declarat şeful grupului de lucru pentru coronavirus, Ventsislav Mutafchiyski.

În total, 3.226 de morţi din cauza covid-19 au fost înregistrate de la începutul pandemiei – 150 în ultimele 24 de ore -, în această ţară cu şapte milioane de locuitori.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate