Connect with us
Advertisement

Educație

Bursă de 1000 de lei pentru ”Micul patriot”, Tudor Limbean, de la Universitatea ”1 Decembrie” din Alba Iulia

Publicat

Tudor Limbean, cunoscut ca ”micul patriot”, primește o bursă de 1000 de lei. Inițiativa a fost făcută publică de către rectorul Universității din Alba Iulia, Daniel Breaz.

”<Nu e de ajuns ca o țară să dea talente, ea trebuie să știe a le ține vii>, spunea Nicolae Iorga.

Având același crez, Universitatea ,,1 Decembrie 1918” din Alba Iulia a decis ca pe parcursul anului 2022 să acorde o bursă în valoare de 1000 lei lui Tudor Limbean, un tânăr talentat din Vințu de Jos, astfel încât acesta să aibă oportunitatea de a se dezvolta pe plan artistic și personal.

Îi doresc multă inspirație și energie, astfel încât să ajungă la performanța de a reprezenta cu succes România pe scena artistică a lumii!”, a anunțat Daniel Breaz.

Tudor este din Vințu de Jos. Și-a descoperit talentul la 3 ani, de când a mers la grădiniță și la toate serbările educatoarea îl punea primul în program. Are peste 100 de diplome, peste 35 trofee și 42 medalii de la concursuri. Cântă cu patos muzică patriotică, recită într-o manieră impresionantă și dansează.

sursă foto: Facebook (Daniel Breaz)

Urmăriți știrile Alba24.ro și pe Google News.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement