Actualitate
Bursa locurilor de muncă pentru absolvenţi, în 28 septembrie, la Alba Iulia
Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Alba organizează în 28 septembrie Bursa locurilor de muncă pentru absolvenţi de liceu sau universităţi, care şi nu şi-au găsit un loc de muncă, dar şi altor categorii sociale.
Evenimentul se desfăşoară în colaborare cu Asociaţia Absolvenţilor Universităţii „1 Decembrie 1918” Alba Iulia, în Sala de conferinţe situată în Alba Iulia, str. Bucovinei, nr. 6, începând cu ora 10.00.
Agenţii economici care vor avea ocazia să recruteze personal fără intermediari, în funcţie de specializări, studii (medii, liceale, profesionale ori superioare) şi condiţiile cerute.
Absolvenţii instituţiilor de învăţământ şi absolvenţii şcolilor speciale, în vârstă de minimum 16 ani, înregistraţi la Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă beneficiază din bugetul asigurărilor pentru şomaj de o primă de încadrare egală valoarea indicatorului social de referinţă (unitatea exprimată în lei la nivelul căreia se raportează prestaţiile băneşti, cu excepţia indemnizaţiei de şomaj, suportate din bugetul asigurărilor pentru şomaj, care în acest moment are valoarea de 500 lei), în vigoare la data angajării, dacă se încadrează cu program normal de lucru şi pentru o perioada mai mare de 12 luni.
Angajatorii care încadrează în muncă pe durată nedeterminată absolvenţi ai unor instituţii de învăţământ sunt scutiţi, pe o perioadă de 12 luni, de plata contribuţiei datorate la bugetul asigurărilor pentru şomaj, aferentă absolvenţilor încadraţi, şi primesc lunar, pe această perioadă, pentru fiecare absolvent:
a) o sumă egală cu 500 lei, pentru absolvenţii ciclului inferior al liceului sau ai şcolilor de arte şi meserii;
b) o sumă egală cu 600 lei pentru absolvenţii de învăţământ secundar superior sau învăţământ postliceal;
c) o sumă egală cu 750 lei pentru absolvenţii de învăţământ superior.
Angajatorii care încadrează în muncă pe durată nedeterminată absolvenţi din rândul persoanelor cu handicap primesc lunar, pentru fiecare absolvent, sumele amintite, pe o perioadă de 18 luni.
Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Alba invită toţi agenţii economici interesaţi de această acţiune să-şi prezinte intenţia de participare la: Agenţia Locală pentru Ocuparea Forţei de Muncă Alba Iulia – Str. Nicolae Titulescu, nr. 10B, bl. „Columna” – tel. 0258/831137 sau mail: ajofm@ab.anofm.ro
Absolventii unei forme de invatamint care nu si-au gasit inca un loc de munca, dar si alte categorii de persoane au sansa de a intra pe piata muncii, la „Bursa locurilor de munca pentru absolventi”, ce va avea loc in data de 28 septembrie 2012.
Evenimentul se va desfasura in colaborare cu Asociatia Absolventilor Universitatii „1 Decembrie 1918” Alba Iulia in Sala de conferinte situata in Alba Iulia, str. Bucovinei, nr. 6, incepand cu ora 10.00.
La aceasta actiune, se doreste participarea a unui numar cat mai mare de agenti economici ce vor pune la dispozitia persoanelor aflate in cautarea unui loc de munca o gama cat mai variata de locuri de munca, atat pentru persoane cu studii medii, profesionale, lucratori necalificati cat si pentru persoane cu studii superioare.
Absolvenţii instituţiilor de învăţământ şi absolvenţii şcolilor speciale, în vârstă de minimum 16 ani, înregistraţi la Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă beneficiază din bugetul asigurărilor pentru şomaj de o primă de încadrare egală valoarea indicatorului social de referinţă (unitatea exprimată în lei la nivelul căreia se raportează prestaţiile băneşti, cu excepţia indemnizaţiei de şomaj, suportate din bugetul asigurărilor pentru şomaj, care în acest moment are valoarea de 500 lei), în vigoare la data angajării, dacă se încadrează cu program normal de lucru şi pentru o perioada mai mare de 12 luni.
Angajatorii care încadrează în muncă pe durată nedeterminată absolvenţi ai unor instituţii de învăţământ sunt scutiţi, pe o perioadă de 12 luni, de plata contribuţiei datorate la bugetul asigurărilor pentru şomaj, aferentă absolvenţilor încadraţi, şi primesc lunar, pe această perioadă, pentru fiecare absolvent:
a) o sumă egală cu 500 lei, pentru absolvenţii ciclului inferior al liceului sau ai şcolilor de arte şi meserii;
b) o sumă egală cu 600 lei pentru absolvenţii de învăţământ secundar superior sau învăţământ postliceal;
c) o sumă egală cu 750 lei pentru absolvenţii de învăţământ superior.
Angajatorii care încadrează în muncă pe durată nedeterminată absolvenţi din rândul persoanelor cu handicap primesc lunar, pentru fiecare absolvent, sumele prevăzute la aliniatul precedent pe o perioadă de 18 luni.
Agentii economici care vor participa la „Bursa locurilor de munca pentru absolventi” vor avea prilejul sa-si recruteze personalul direct, fara intermediari, in functie de cerintele concrete ale locului de munca pe care il ofera.
Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Alba invită toţi agenţii economici interesaţi de această acţiune să-şi prezinte intenţia de participare la: Agenţia Locală pentru Ocuparea Forţei de Muncă Alba Iulia – Str. Nicolae Titulescu, nr. 10B, bl. „Columna” – tel. 0258/831137 sau mail: ajofm@ab.anofm.ro
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News