Connect with us
Advertisement

Educație

BURSE pentru elevii de gimnaziu și liceu în anul şcolar 2023-2024. Ce reprezintă bursa tehnologică și cea de excelență

Publicat

Burse pentru elevii de gimnaziu și liceu, în anul şcolar 2023-2024: din septembrie, elevii de gimnaziu și liceu vor primi în noul an școlar patru tipuri de burse. Este vorba despre burse de merit, sociale, tehnologice și de excelență olimpică I și II.

Bursele de studiu și de performanță care se acordă în prezent vor dispărea. În schimb, apar bursele de excelență pentru olimpici. Acestea pornesc de la 700 de lei pe lună și ajung până la 3.000 de lei.

Cursurile în noul an școlar vor începe la data de 11 septembrie 2023, potrivit calendarului stabilit de Ministerul Educației. Primul modul de cursuri va avea 7 săptămâni, până în 27 octombrie. În total, anul școlar 2023-2024 va avea 36 de săptămâni de cursuri și cinci vacanțe.

Cuantumul minim al burselor

Potrivit Legii învățămâmtului preuniversitar nr. 198/2023, pentru anul școlar 2023-2024, cuantumul minim al burselor este:

  • bursă de merit – 450 lei/lună;
  • bursă socială – 300 lei/lună;
  • bursă tehnologică – 300 lei/lună – în prezent nu există acest tip de bursă.

Potrivit legii, valoarea burselor poate fi suplimentată de către consiliile de administraţie a unităţilor de învăţământ în funcţie de:

  • sume alocate de autorităţile administraţiei publice locale;
  • alte venituri obţinute potrivit legii.

BURSE pentru elevi – bursa de merit

Bursa de merit reprezintă o formă de stimulare a performanței elevilor.

Acestea se vor acorda pentru minimum 30% din elevii din fiecare clasă de gimnaziu și liceu. Acordarea burselor se va face cu respectarea criteriilor și condițiilor stabilite prin metodologia-cadru.

Elevii care nu au obţinut media 10 la purtare la finalul anului şcolar pierd bursa de merit în anul şcolar următor.

BURSE pentru elevi – bursa socială

Bursa socială reprezintă o formă de sprijin a elevilor din medii dezavantajate socioeconomic sau din grupuri vulnerabile sau cu situaţii medicale speciale. Aceasta se acordă în vederea susţinerii participării la activităţile didactice şi a prevenirii abandonului şcolar.

De asemenea, se acordă burse sociale şi elevilor minori, respectiv elevilor în risc de excluziune socială, neangajaţi pe piaţa muncii şi înscrişi în formele de învăţământ cu frecvenţă redusă sau în programele educaţionale de tip „A doua şansă”.

Elevii care beneficiază de bursă socială au dreptul la păstrarea confidenţialităţii asupra identităţii, datelor cu caracter personal şi informaţiilor referitoare la situaţia de dificultate în care se află.

Dreptul la bursă socială al elevilor proveniţi din familii care beneficiază de venit minim de incluziune se acordă în baza deciziei de stabilire a dreptului la ajutor de incluziune a familiei elevului.

Acordarea dreptului se face în urma comunicării de către agenţiile pentru plăţi şi inspecţie socială judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, a listei elevilor care frecventează învăţământul cu frecvenţă, proveniţi din familii beneficiare de ajutor de incluziune, în luna anterioară celei de raportare a listei.

Bursele sociale se acordă în baza unor condiţii privind venitul mediu net pe membru de familie, supus impozitului pe venit. Verificarea veniturilor declarate de părinţii/tutorii legal instituiţi/reprezentanţii legali ai elevilor minori, în vederea acordării dreptului la bursă socială, de către unitatea de învăţământ, se face prin solicitarea eliberării unui document care să ateste situaţia veniturilor declarate de către organul central fiscal în a cărui rază teritorială se află situat beneficiarul.

BURSE pentru elevi – bursa tehnologică

Bursa tehnologică reprezintă o formă de stimulare a elevilor care urmează învăţământul tehnologic în condiţiile metodologiei-cadru.

Se acordă elevilor care frecventează învățământul tehnologic și care se încadrează în specializările și condițiile stabilite prin metodologia-cadru.

Bursele sociale și/sau bursele tehnologice se pot cumula cu orice tip de bursă.

BURSE pentru elevi – burse de excelență olimpică I și II

Pentru stimularea excelenţei, elevii beneficiază de burse de excelenţă olimpică I şi II. Acestea vor fi alocate în funcţie de distincţiile primite de către aceştia, după cum urmează:

  • bursa de excelenţă olimpică I se acordă elevilor care obţin distincţii, respectiv premiile I, II, III şi menţiune, la olimpiadele şcolare internaţionale, respectiv campionatele sportive şcolare internaţionale recunoscute de Ministerul Educaţiei şi la Jocurile Olimpice în parteneriat cu Comitetul Olimpic şi Sportiv Român.

Bursele de excelenţă olimpică I se acordă lunar elevilor de gimnaziu şi liceu, pe întreaga durată a anului şcolar următor obţinerii distincţiei.

Prin excepţie, elevii din ultimul an de studii liceale primesc un premiu în cuantum egal cu valoarea cumulată a bursei pentru un an şcolar;

  • bursa de excelenţă olimpică II se acordă elevilor care obţin distincţii, respectiv premiile I, II şi III la olimpiadele şcolare naţionale organizate şi finanţate de Ministerul Educaţiei.

Bursele de excelenţă olimpică II se acordă lunar elevilor de gimnaziu şi liceu, pe întreaga durată a anului şcolar următor obţinerii distincţiei.

Prin excepţie, elevii din ultimul an de studii liceale primesc un premiu în cuantum egal cu valoarea cumulată a bursei pentru un an şcolar.

Cuantumul lunar al burselor de excelență olimpică

Cuantumul lunar al burselor de excelenţă olimpică I / internaţională şi II / naţională este diferenţiat. Valoarea burselor de merit olimpic este în funcţie de nivelul distincţiei obţinute.

Astfel, în cazul burselor de excelență olimpică I / internațională, cuantumul lunar este următorul:

  • pentru locul I – echivalentul salariului de bază minim brut pe ţară;
  • pentru locul al II-lea – echivalentul a 75% din salariul de bază minim brut pe ţară;
  • pentru locul al III-lea – echivalentul a 50% din salariul de bază minim brut pe ţară;
  • pentru menţiune – echivalentul a 25% din salariul de bază minim brut pe ţară;

Bursa de excelenţă olimpică II / naţională este în cuantum de 700 lei / lună. Cuantumul lunar poate fi actualizat, anual, prin hotărâre a Guvernului, iniţiată de Ministerul Educaţiei, la propunerea CNFÎP.

BURSE pentru elevi – bursă pentru mamele minore

Mamele minore reintegrate într-o unitate de învăţământ vor beneficia de o bursă lunară în cuantum de 700 de lei. Bursa se va acorda pe perioada desfăşurării activităţilor didactice. Condiția impusă este frecventarea orelor de curs.

Sumele alocate pentru bursele elevilor sunt neimpozabile. Acestea nu sunt luate în considerare la calculul venitului mediu net lunar pe membru de familie, necesar pentru obţinerea venitului minim garantat, precum şi pentru alte beneficii sociale.

Elevii pot beneficia şi de alte tipuri de burse:

  • pe bază de contract încheiat cu operatori economici ori cu alte persoane juridice sau fizice;
  • sau acordate de autoritatea publică locală sau judeţeană.

Acestea pot fi cumulate cu bursele provenite de la bugetul de stat.

Sancțiuni pentru directorii care nu alocă bursele elevilor

Potrivit legii, fapta de nealocare a burselor săvârşită de directorul unităţii de învăţământ se sancţionează:

  • cu amendă de la 1.000 de lei la 5.000 de lei;
  • sau cu prestarea unei activităţi în folosul comunităţii.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

4 Comentarii

4 Comentarii

  1. Liliana Latchescu

    vineri, 25.08.2023 at 12:25

    Bună ziua bursa de merit când se da la copii pe 2022-2023 vă rog să mă lămuriți?

  2. RIA G.

    vineri, 25.08.2023 at 13:34

    buna ziua.pt bursa de merit, de ex am media 9.62, dar suntem in clasa vreo 10 colegi cu medii intre 9.51- 10.00.Eu ma incadrez in cei min.30% din clasa? Ce inseamna mai exact asta? se va da bursa decat la vreo 3 colegi( ca suntem 10 la numar), si eu nu voi lua bursa? chiar daca am 9.62.Multumesc

  3. Mantog

    sâmbătă, 26.08.2023 at 08:23

    La Caransebeș nu au dat bursele nici pe anul 2022-2023 rușine

  4. ion

    marți, 29.08.2023 at 23:17

    va pisati la propriu pe tara asta cum sa bagi legea asta având în vedere dificultatea liceelor adică eu cu media 9.50+ la un liceu mare în care sunt pe locu 10 11 sa nu iau bursa da unu cu media 7 de la un liceu la care se întra cu 2.50 și e primu din clasa ia ft bine gândit va duce capu extrem de mult mulțumim ca faceți România un loc mai bun v ați bătut joc și de data asta

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement