Eveniment
Ca-n filmele cu polițiști: Minor la volan, urmărit de oamenii legii după ce a produs un accident
Caz demn de filmele cu poliţişti pe strada Vasile Goldiş din Alba Iulia. Un minor de 16 ani s-a urcat la volanul unei maşini, a pierdut controlul acesteia şi a lovit un pom. În urma incidentului o tânără de 18 ani a fost lovită. După producerea accidentului, minorul a fugit de la locul faptei dar a fost prins la scurt timp de oamenii legii.
Luni, la ora 14.11, poliţişti din cadrul Biroului Rutier Alba Iulia au fost sesizaţi cu privire la faptul că pe strada Vasile Goldiș, din Alba Iulia s-a produs un accident rutier soldat cu victime omeneşti.
Ca urmare a primelor cercetări efectuate de poliţişti la locul accidentului, s-a stabilit faptul că un minor de 16 ani, din Alba Iulia, în timp ce conducea un autoturism marca Opel, pe strada Vasile Goldiş, din municipiul reşedinţă de judeţ, pierde controlul direcției de deplasare şi pătrunde pe trotuar, unde lovește un arbore ornamental, iar în cădere, acesta acroșează o tânără de 18 ani, din Alba Iulia, care circula regulamentar pe trotuar în calitate de pieton.
După producerea accidentului conducătorul auto părăseşte locul producerii accidentul, fiind identificat la scurt timp în trafic de poliţişti. Cu ocazia verificării in baza de date a Poliţiei s-a stabilit faptul că acesta nu este posesor de permis de conducere.
În urma producerii accidentului, tânăra a suferit leziuni corporale, respectiv “traumatism cranian minor, plagă escoriată parietală dreapta”, fără a rămâne internată în spital.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, ulterior fiindu-i recoltate şi probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunilor de “vătămare corporală din culpa”, faptă prev. si ped. de art. 184 alin.1 si 3 din Codul Penal , ”conducerea unui autoturism pe drumurile publice de către o persoană care nu posedă permis de conducere” și “părăsirea locului accidentului de către conducătorul unui autovehicul implicat într-un accident de circulaţie, în urma căruia a rezulta vătămarea corporală a unei persoane, fără încuviinţarea poliţiei” fapte prev. si ped. de art. 86 alin. 1 şi respectiv ar. 89 alin. 1 , din OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News